Poliţiştii trimişi s-o ducă pe Elena Udrea la puşcărie n-au găsit-o acasă. Există informaţii că ar fi părăsit din nou ţara

Date:

Share post:

Poliţiştii care au mers în această după-amiază, la vila Elenei Udrea din satul Corbeanca, de lângă Bucureşti, pentru a o duce la locul unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa de şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, primită azi, nu au găsit-o pe aceasta la domiciliu.

Azi, după pronunţarea sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unul dintre avocaţii Elenei Udrea declarase reporterilor TV că aceasta se află în ţară.

De menţionat că, deşi a fost judecată într-un proces de corupţie cu prejudiciu de milioane de euro (aşa-numitul dosar Gala Bute), pe numele Elenei Udrea nu exista nicio interdicţie de a părăsi ţara, cu toate că aceasta mai fugise o dată din ţară pentru a se sustrage unei pedepse penale.

Potrivit sentinţei pronunţate azi de instanţa supremă, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism, să achite alţi 600.000 euro către omul de afaceri piteştean Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean, un om de afaceri din Petroşani.

În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Elena Udrea (fost ministru al Dezvoltării şi protejată a fostului preşedinte Traian Băsescu) a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Dacă Elena Udrea a părăsit din nou ţara, sunt şanse infime ca aceasta să fie adusă să-şi execute condamnarea primită, în România.

Ea s-ar adăuga astfel unei liste lungă de nume ilustre de „puşcăriabili” care au plecat din ţară fix înainte de a fi condamnaţi la închisoare şi pe care statul român e incapabil să-i aducă în ţară, să-şi ispăşească pedepsele: ex-deputatul UDMR Markko Attila, Sebastian Ghiţă, Alina Bica, Puiu Popoviciu etc.

Poza Elenei Udrea a apărut la secţiunea „Persoane urmărite” de pe site-ul Poliţiei Române

Actualizare – După ce Poliţia nu a găsit-o la domiciliul său din Corbeanca, Elena Udrea a fost dată în urmărire naţională şi internaţională, potrivit site-ului Poliţiei Române.

sursa foto: Facebook/Elena Udrea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Tipuri de premii pe care le poți câștiga la roata norocului pe un casino online

Roata norocului este unul dintre cele mai populare jocuri...

Guvernul a aprobat finanțarea pentru noul stadion Nicolae Dobrin de la Pitești

Guvernul României a aprobat, în ședința de azi, memorandumul...