Toţi suporterii lui FC Argeş serbează azi 75 de ani de la naşterea lui Nicolae Dobrin. O fac nu doar ei, ci şi microbişti de pe întreg cuprinsul ţării, nostalgici ai fentelor şi driblingurilor „Prinţului din Trivale”, pe care nici azi nu le poate reproduce nimeni.
Asta pentru că Dobrin a fost printre foarte puţinii fotbalişti români, dacă va mai fi fiind vreunul, care a fost aplaudat pe orice stadion din România, inclusiv de suporterii adverşi.
Dacă Dan Barbilian (Ion Barbu) e cel care a jonglat între poezia matematicii şi matematica poeziei, Nicolae Dobrin a fost cel care a inventat paralele între minge şi poezie. De aceea l-am numit un Eminescu al fotbalului şi nu ne-a contrazis nimeni, încă.
Admiraţia faţă de geniul său o poate întrece doar tristeţea de a nu-l mai avea printre noi. Sau, mai degrabă, privilegiul de-ai fi putut fi, pentru puţină vreme, contemporani.
