Gluma zilei: Tăriceanu, obligat să candideze la prezidenţiale de „electoratul liberal”

Date:

Share post:

Preşedintele Senatului şi al partidului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunşat aseară că e „obligat” să candideze la alegerile prezidenţiale din noiembrie de „electoratul liberal” al formaţiunii pe care o conduce, indiferent dacă PSD îi va susţine sau nu candidatura.

„ALDE, ca formaţiune de factură liberală, îşi propune să reprezinte un anumit electorat, lucru care pe mine mă obligă să îmi depun această candidatură pentru a reprezenta acest electorat, care are o viziune liberală asupra societăţii, a economiei”, a declarat dl Tăriceanu postului TV Digi24.

„În sondajele pe care noi le-am făcut sunt două elemente care sunt foarte clare: o majoritate covârşitoare a celor intervievaţi care optează pentru candidat unic ALDE şi PSD, iar în ceea ce mă priveşte o favorabilitate de 90% în rândul respondentilor favorabili PSD”, a mai precizat şeful ALDE.

La ultimele alegeri, cele europarlamentare din mai anul acesta, partidul ALDE a obţinut puţin peste 4% din sufragii, ratând astfel intrarea în Parlamentul European.

În aceste condiţii, e puţin probabil ca PSD, un partid care a obţinut de cinci ori mai multe voturi decât ALDE la europarlamentare (rezultat considerat dezastruos de pesedişti), să renunţe la a desemna un candidat propriu, pentru a susţine liderul unui partid cu 4% la ultimele alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Tipuri de premii pe care le poți câștiga la roata norocului pe un casino online

Roata norocului este unul dintre cele mai populare jocuri...

Guvernul a aprobat finanțarea pentru noul stadion Nicolae Dobrin de la Pitești

Guvernul României a aprobat, în ședința de azi, memorandumul...