Un incompetent mai puţin la vârf: Narcis Neaga a demisionat de la şefia CNAIR

0
87

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a ales, aseară, să demisioneze de la şefia instituţiei.

Cu numai câteva zile în urmă, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, în două rânduri, ministrului de resort, Răzvan Cuc, demiterea şefului CNAIR, din cauza multiplelor depăşiri de termene şi a întârzierilor nepermise la lansarea unor proceduri.

„Având în vedere importanța dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei românești și faptul că pentru a reuși să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credință și de colaborarea necondiționată a tuturor factorilor de decizie din România, precum și în urma unei discuții pe care am avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, am decis să renunț la funcția de Director General al CNAIR”, a anunţat dl Neaga, printr-un comunicat de presă.

Printre alte reproşuri aduse dumnealui de dna Dăncilă se numără:

  • întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești
  • întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceleeaşi autostrăzi
  • întârzierea relansării procedurii de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din drumul expres Pitești-Craiova.

sursa foto: Arena Construct

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here