25 octombrie, Ziua Armatei Române. La mulţi ani tuturor militarilor români!

Date:

Share post:

25 octombrie e o zi specială, Ziua Armatei Române, o zi care defineşte, până la urmă, însăşi existenţa României ca stat în graniţele de azi.

Toată lumea ştie că e ziua în care Armata Română a eliberat ultimul oraş românesc ocupat de trupele maghiare şi germane, Careiul, în anul 1944.

În fiecare an, de 25 octombrie, sunt serbaţi şi omagiaţi militarii Armatei Române. Şi cei de azi, dar şi cei aflaţi în rezervă sau în retragere.

În 2019, la Zvolen, în Slovacia, preşedintele de atunci al acestei ţări, Andrej Kiska, a decorat trei veterani de război români care au luptat pentru eliberarea (Ceho)Slovaciei

Şi, mai ales, să nu-i uităm pe cei foarte puţini veterani ai ultimului război mondial care mai sunt în viaţă. Potrivit cifrelor oficiale, mai trăiesc doar 1.069 de veterani de război.

Nu au pensii speciale. Nu mai au putere nici să ceară astfel de pensii. Poate nici n-ar cere decât, cel mult, un minim necesar pentru a supravieţui onorabil bătrâneţilor şi bolilor. Lor, în primul rând, le transmitem respectul şi recunoştinţa pe care le merită.

La mulţi ani, ostaşi ai Armatei Române!

surse foto: ISU Argeş, Facebook/Veteranii Armatei României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

S-a tras la sorți ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaților la Președinția României

Azi a fost stabilită, prin tragere la sorţi, ordinea...

Alocațiile pentru copii se măresc cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că alocațiile...

Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost dotată cu un ecograf 3D performant

Consiliul Județean Argeș continuă să investească în sistemul de...

ACUM: Accident rutier produs în comuna Buzoești, satul Curteanca

Accident rutier produs în comuna Buzoești, satul Curteanca, în...

Flashmob „VREM TRANSPORT, NU IZOLARE!” 

Centrul FILIA împreună cu Asociația Partener pentru Tine și...

S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea

Consiliul Județean Argeș a semnat contractul de finanțare pentru...

De unde poți cumpăra produse tradiționale în apropierea Capitalei?

Într-o lume în care modernitatea își pune amprenta asupra...