17 septembrie 1944 – Să nu uităm niciodată de jertfele de la Oarba de Mureş

Date:

Share post:

Acum 74 de ani, pe cursul mijlociu al Mureşului, în apropiere de satul Oarba (azi, aparţinător de oraşul Iernut) începea cea mai sângeroasă bătălie dată de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară şi germană.

Trupele germane, în defensivă continuă după dezastrele de la Stalingrad şi Kursk-Orel, ocupaseră poziţii fortificate pe un deal de lângă Oarba (dealul Sângeorgiu). Unităţile Armatei a 4-a române primiseră ordin să atace pe direcţia Târgu-Mureş-Luduş-Câmpia Turzii.

Generalii români (Edgar Rădulescu şi Ion Dumitru) ar fi preferat să nu atace frontal dealul ocupat de germani, care se iţea parcă direct din apele Mureşului şi au propus un atac prin cele două flancuri. Ar fi comportat riscuri mai mici pentru soldaţii români. Germanii şi ungurii ar fi urmat să fie prinşi în mijloc şi încercuiţi.

Generalul sovietic care comanda grupul de forţe aliate, Serghei Trofimenko, nici n-a vrut să audă. Armata Roşie era în cursă cu forţele anglo-americană, pentru cine ajunge mai repede la Berlin.

Aşa că soldaţii români au fost siliţi să forţeze cursul Mureşului – adânc şi învolburat la baza dealului Sângeorgiu – şi să atace frontal poziţii defensive foarte bine pregătite ale aliaţilor germani şi maghiari.

Finalmente, reduta ocupanţilor a cedat, pe 6 octombrie, dar în cele 20 de zile de atacuri sinucigaşe au pierit peste 11.000 de soldaţi români.

Cei mai mulţi dintre ei îşi dorm somnul de veci într-o pajişte înţesată de cruci, care dă fiori oricui ajunge pentru prima dată la Oarba de Mureş. Şi azi, la trei sferturi de veac distanţă, la Oarba de Mureş miroase parcă a moarte şi a sânge.

I s-a spus satului Oarba un Katyn românesc, prin analogie cu tragedia ostaşilor polonezi împuşcaţi de sovietici.

Alte mii de militari români au fost răniţi şi au murit ulterior, fiind înhumaţi în cimitirele din Târnăveni, Iernut şi Luduş, dar şi în cele din aproape fiecare sat din zonă.

În această categorie intră şi bunicul pe linie maternă al subsemnatului, împuşcat în satul Lechinţa de Mureş şi decedat, ulterior, la Spitalul din Târnăveni.

Localnicii spun că a curs atâta sânge românesc la Oarba, încât apa Mureşului a fost roşie zile la rând. E un episod al istoriei de care noi, românii, nu prea ne amintim. Sau ne amintim o dată pe an. De uitat, însă, n-ar trebui să-l uităm niciodată.

sursa foto: săptămânalul „Punctul” Târgu-Mureş

 

Vizite0

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Cum au devenit urşii scuza pentru incompetenţa autorităţilor pe autostrada A1

Cei aproape 10 ani de când Ministerul Transporturilor şi...

Maşină răsturnată la Priboieni

Pompierii argeşeni au fost solicitaţi, în această seară, să...

(VIDEO) Accident grav la Drăganu. O persoană a murit, alte trei în stare gravă

În urmă cu puţin timp, un grav accident rutier...

Totul despre turneele de sloturi online

Sloturile sunt una dintre principalele opțiuni de divertisment din...

Ce vor suporterii lui FC Argeş de la conducerea clubului

La recenta întâlnire dintre conducerea clubului FC Argeş cu...