Alina Gorghiu, senator PNL de Timiş, ministru al Justiţiei şi şefă a PNL Argeş, şi-ar dori să candideze la alegerile europarlamentare de anul viitor pentru un post de eurodeputat, scrie azi news.ro.
„În interiorul partidului (PNL – n.r.), şi-au mai arătat intenţia de a candida pentru Bruxelles mai mulţi miniştri, printre care: Alina Gorghiu (Justiţie), Raluca Turcan (Cultură), Cătălin Predoiu (Interne) şi Luminiţa Odobescu (Externe)”, afirmă sursa citată.
Potrivit acesteia, lista de candidaţi ai PNL pentru alegerile europarlamentare din 2024 ar urma să-i aibă în frunte pe actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, şi pe fostul şef al SRI, Eduard Hellvig.
Conform news.ro, care citează surse din interiorul conducerii PNL, de pe lista de candidaţi la europarlamentare ar urma să lipsească Rareş Bogdan. E vorba de cel care elimina pensiile speciale în 30 de zile de la venirea la Putere şi care promisese că închide uşa PNL pentru traseiştii social-democraţi.
Aceleaşi informaţii, în linii mari, au fost azi publicate şi de colegii de la HotNews.
Deocamdată, PNL nu a „bătut în cuie” lista de candidaţi la europarlamentarele din 2024. Vânzoleala, prin urmare, e mare.
Dacă reuşesc să obţine 20% din voturi, liberalii ar putea avea în viitorul Parlament European şapte mandate. La precedentele alegeri pentru Parlamentul European, PNL a adunat 27% din sufragii obţinând 10 locuri de eurodeputat.
sursa foto: Facebook/Alina Gorghiu