Cătălin Straton, portarul echipei FC Argeș, este un nume care nu are nevoie de prezentare. De-a lungul carierei, acesta a apărat poarta unor echipe importante din din fotbalul românesc precum FC Vaslui, Rapid, CSU Craiova (Rotaru), FCSB, Dinamo, iar anul trecut a ajuns la FC Argeș, formație alături de care vrea să revină în primul eșalon.
Nici nu concepe altceva.
Portarul în vârstă de 33 de ani a venit în Trivale după două sezoane petrecute la FCSB. Înainte de a decide să părăsească echipa lui Becali, patronul bucureștenilor declarase că este dispus să-l păstreze pe Straton și după încheierea carierei.
Faceţi cunoştinţă astăzi cu un fotbalist atipic, un om cu totul special, simplu, modest, pasionat de matematică și de geografie, dar și un familist convins.
Sezonul viitor aveți drept concurenți pe post doar portari tineri: Micle, Bucur și Frumuzache. Aveți emoții privind locul de titular în echipă?
La un moment dat, sunt convins că va fi nevoie de toată lumea, însă pe parcursul campionatului nu are rost să vorbim de titulari sau de rezerve. Avem un staff care va decide cine va apăra, în funcție de mai multe criterii. Încerc să mă pregătesc și să dau tot ce am mai bun, restul va veni de la sine.
Se zice că un portar este la apogeul carierei de la 28 de ani încolo. Sunteți de acord cu asta?
Într-adevăr, consider că maturitatea portarului este atinsă oarecum la o vârstă mai mare, dar avem atâtea excepții, ceea ce înseamnă că nu este neapărat un punct de reper vârsta. Tânăr sau trecut de prima tinerețe… nu contează, sunt două momente în viața unui portar care au la bază ambiția, pasiunea, mentalitatea și modul în care te pregătești zi de zi.
În spatele oricărui jucător de câmp mai există un coechipier, în spatele dumneavoastră nu mai este nimeni, doar plasa porții. Încă mai aveți astfel de emoții?
Ca portar, ești ultimul apărător al echipei, așa că nu trebuie să greșești. Aceasta este viața noastră. Concentrarea trebuie să fie maximă, să fim acolo cu mintea, să anticipăm, să analizăm, să luăm decizii într-o fracțiune de secundă…
Pe vremuri, când erau permise doar două schimbări, unul dintre jucătorii de câmp se pregătea să intre și în poartă, la nevoie. Chiar și acum se mai practică acest obicei; Cosmin Moți este un astfel de exemplu. La echipele unde ați jucat cum era, din acest punct de vedere?
Țin minte că am avut un moment dificl când jucam la FC Vaslui. Am primit cartonaș roșu, iar în locul meu a intrat Liviu Antal, care a apărat și un penalty. Mereu ne amintim cu drag de acel meci, în special când vorbim la telefon.
Dați câteva exemple de atacanți de care vă era teamă când știați că îi aveți în față.
Nu pot spune că mi-a fost frică de un anumit atacant. Mi-au plăcut foarte mult și le-am acordat o atenție sporită lui Daniel Pancu, Ionel Dănciulescu sau Claudiu Niculescu, atacanți care marcau aproape meci de meci.
Portarul și fundașii centrali dau siguranță defensivei și echipei, în general. Alături de care fundași centrali v-ați simțit sau simțiți că puteți juca liniștit?
Am debutat în Liga I la Rapid București, cu un cuplu de fundași format din Adrian Iencsi și Marius Constantin. Le rămân fidel și îi aleg pe ei… sunt super fotbaliști.
Cât la sută din randamentul unei echipe îl determină direct portarul?
Portarul are un rol determinant în evoluția echipei; în procente vorbind, cred că 40% din randamentul unei echipe i se datorează portarului.
V-a plăcut vreodată să și dați goluri, nu doar să încasați? Vă întreb pentru că am un coleg ziarist care a jucat portar , dar bătea și lovituri libere, pentru că îi plăcea să mai și dea goluri, nu doar să ia. Ca să nu mai zic de exemplele lui Rogerio Ceni și Jose Luis Chilavert.
Îmi place să marchez, să driblez, dar deocamdată șansa de a înscrie vreun gol nu a apărut. Mi-ar plăcea, sincer vă spun, să reușesc să înscriu măcar o dată în carieră.
La ce vârstă ați început să descifrați tainele sportului rege?
Copilăria mea a fost axată foarte mult pe școală, îmi dedicam mult timp studiului, mama fiind profesoară de matematică. Norocul meu s-a numit tatăl meu, Mihai, fost campion european la lupte, care m-a încurajat să fac sport. Locuiam lângă Național Arena (stadionul 23 August, cum se numea atunci – n.n.) și mergeam mereu să joc fotbal, copil fiind. Acolo m-a văzut primul meu antrenor, Florin Constantin, și apoi toate au venit de la sine,
Ce materie vă plăcea la școală și care vă enerva?
M-a pasionat matematica, este de înțeles, mama era profesoară de aşa ceva. Nu mi-a plăcut niciodată istoria, am detestat-o din toată inima, în schimb, geografia era preferata mea; mai mult, am ales să susțin examenul de bacalaureat la această disciplină și am luat 9.
Dacă ar fi să faceți un top 3 al celor mai buni atacanți care v-au dat gol, ce nume ați menționa?
Adrian Mutu, Ionel Dănciulescu, Andrei Cristea.
De ce vă temeți cel mai mult?
De șerpi, doar atât. Nu mă tem de nimic altceva, sunt o persoană curajoasă, care nu se lasă doborâtă cu una, cu două.
Dacă nu ați fi jucat fotbal, ce meserie credeți că vi s-ar fi potrivit?
Mi-ar fi plăcut să fiu team-manager la o echipă de fotbal.
Un defect și o calitate…
Prefer să-și dea cu părerea persoanele care mă cunosc. Defecte și calități avem toți, depinde cât de echilibrați putem fi pentru a nu deranja persoanele din jurul nostru.
Ce ați schimba în țară dacă ați fi președinte?
Aș încerca să creez mai multe locuri de muncă și să cresc nivelul salariului, cu scopul de a ne păstra forța de muncă la noi în țară. Uitați-vă câț români muncesc în străinătate. Sunt oameni deștepți și se descurcă oriunde în lume. Pleacă pentru că în țară nu se pot descurca deloc cu un salariu de 1.898 lei, cu tot respectul.
Care a fost cel mai penibil gol pe care l-ați primit și când s-a întâmplat?
Jucam împotriva celor de la Hermannstadt, acasă, la Pitești, anul trecut, și în penultimul minut am primit un gol foarte ușor: a fost un șut pe centrul porții, iar eu am scăpat balonul printre picioare. Oaspeții s-au impus cu 1-0, din păcate.
Cum arată meniul perfect pentru dumneavoastră și care este alimentul la care nu puteți renunța?
Ador să mănânc salată cu somon și am o slăbiciune pentru ciocolată.
Sunteți un familist convins. Cum v-ați cunoscut soția?
Am o familie minunată, sunt un om împlinit. De Valentina, soți mea, m-am îndrăgostit din prima clipă în care am văzutăo și am simțit că ea este aleasa. Avem două fiice, Eva Maria și Anastasia Elena, care sunt cele mai înfocate suportere ale mele.
Vă rog frumos să transmiteți și un mesaj pentru suproterii echipei FC Argeș.
Le mulțumesc pentru toate încurajările, pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă. Le promit că eu și colegii mei vom da totul pe teren pentru a reveni în Liga I.
sursa foto: arhivă personală Cătălin Straton
