Reabilitarea Bibliotecii Judeţene din Piteşti costă de peste patru ori mai mult decât a costat însăşi construirea imobilului

Date:

Share post:

Construirea clădirii Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”din Piteşti a costat sub 1,3 milioane de euro, însă, reabilitarea ei costă de peste patru ori mai mult: 5,6 milioane de euro.

Inaugurată în martie 2003, după lucrări care au durat aproximativ 7 ani, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti e azi o clădire emblematică a oraşului. Lucrările au costat 45 de miliarde de lei (sursa, aici). Pe atunci leul încă nu se denominase. Finanţarea a fost asigurată de Consiliul Judeţean Argeş, condus, în acea vreme, de Florea Costache, apoi de Ion Mihăilescu.

Raportându-ne la cursul BNR din luna inaugurării imobilului, care a fost în medie de 35.823,05 lei (ROL) pentru un euro, construirea bibliotecii a costat 1.256.174,44 euro. Adică sub 1,3 milioane de euro.

Şedinţă extraordinară, cu convocare imediată

Zilele trecute, Consiliul Judeţean Argeş a anunţat că „a aprobat… într-o ședință extraordinară cu convocare de îndată, proiectul de hotărâre privind aprobarea participării la „Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea realizării proiectului Reabilitare și eficientizare energetică la „Biblioteca Județeană Dinicu Golescu” și a cheltuielilor legate de proiect”.

CITIŢI ŞI: Ex-prim-ministrul recidivist Adrian Năstase, invitat să conferenţieze despre Nicolae Titulescu, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti

Potrivit comunicatului de presă citat, „proiectul va fi depus în vederea obținerea finanțării în cadrul „Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, aprobat prin Ordinul nr. 2057/2020, gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 28 milioane lei cu TVA inclus, iar durata de realizare a execuției este de 24 luni (14 luni execuția efectivă plus 10 luni faza de pregătire – proiectare, avizare, etc)”.

Anterior, se mai alocaseră 317.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei necesare la participarea acestui program.

Banii, de la buget

Cei „aproximativ 28 de milioane de lei”, adică 5,6 milioane de euro, cu aproximaţie, nu vin din fonduri europene, cum au lăsat să se înţeleagă şefii CJ Argeş. Administraţia Fondului de Mediu spune de unde vin exact aceşti bani.

„Finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de
emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi
bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu”. Pe scurt, e vorba de bani de la buget.

De ce 28 de milioane de lei? Pentru că aceasta e suma maximă pe care un municipiu ca Piteştiul o poate accesa prin acest program, după cum se poate vedea pe site-ul AFM.

Cum de s-au potrivit la fix costurile estimate ale lucrărilor necesare la Biblioteca Judeţeană cu suma maximă ce poate fi acordată de AFM pentru astfel de lucrări… aşa ceva nu poate fi, desigur, decât o coincidenţă.

Calculele dau cu virgulă

Suma de 28 de milioane de lei (5,6 milioane de euro) e imensă, indiferent cu câtă largheţe ai face calculele. Ţinând cont de suprafaţa construită a bibliotecii (4.900 de metri pătraţi), rezultă un cost al reabilitării de peste 5.714 lei/mp.

Potrivit unui portal specializat în construcţii, nici construirea de la zero, folosind exclusiv materiale şi finisaje premium, nu costă atât, ci doar maximum 2.500-2.900 lei/mp. Amănunte puteţi găsi aici.

Un antreprenor, proprietar al unei firme de construcţii care a realizat astfel de lucrări de reabilitare termică şi energetică la mai multe clădiri publice din alte judeţe, ne-a spus: „N-am auzit de lucrări astfel de reabilitări care să coste mai mult de 3.000 de lei/mp, cu absolut totul inclus şi numai cu materiale de cea mai bună calitate. Şi acest preţ este, însă, exagerat de mare”.

Fapt e că, după WC-ul galactic de 400.000 de euro, probabil cel mai scump din lume, Piteştiul va avea şi una dintre cele mai scumpe biblioteci publice.

sursa foto: Facebook/Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Muzica zilelor noastre: O simfonistă dedată rockului

Nimeni alta decât instrumentista bucureșteană Natalia Pancec. Șef partidă...

(Galerie foto) La Boteni, canalizarea pute ”în limitele maxim admise de lege”

Mai mulți cititori ne-au semnalat că la Lunca, în...

Tot ce trebuie să știi despre jocul American Poker 2

Cazinourile online se remarcă prin fapul că oferă atât...

Ce trebuie să știi dacă ești la început în lumea pariurilor? Ghidul esențial pentru orice debutant

Începerea unei călătorii în lumea pariurilor poate fi atât...