Chindia-FC Argeş 1-1. Argeşul rămâne în cursa pentru play-off

Date:

Share post:

Chindia Târgovişte şi FC Argeş s-au întâlnit azi, la Ploieşti, cu dâmboviţenii figurând ca gazde, într-un meci capital pentru FC Argeş, privind din perspectiva play-off-ului.

Meciul a avut o încărcătură aparte şi pentru antrenorul Andrei Prepeliţă, somat public de primarul echipei FC Argeş (nu e nicio greşală de exprimare aici), Cristian Gentea, să câştige următoarele trei jocuri, altminteri va fi demis.

Andrei Prepeliţă

Cu Emil Săndoi, fost jucător şi antrenor al Argeşului pe banca tehnică şi cu Piţian, jucător la care FC Argeş a renunţat de curând, în centrul apărării, Chindia a jucat ceva mai bine decât Argeşul, cel puţin în prima repriză.

La noi a debutat, în atac, alături de Mihai Işfan, George Ganea, fiul fostului internaţional Ionel Ganea, adus cu doar 2-3 zile în urmă de la Farul, sub formă de împrumut pentru un an şi jumătate. Prestaţie cam subţirică, totuşi.

Dâmboviţenii au avut mai multe situaţii de a marca şi au şi concretizat una, prin tânărul Marco Dulca, care a reluat în plasă nestingherit o centrare.

Nici în a doua repriză FC Argeş nu a reuşit să-şi impună jocul, Chindia fiind o idee mai prezentă în faţa porţii lui Greab. Gazdele mai puteau marca în alte 2-3 situaţii dar, de fiecare dată, Alexandru Greab a fost la post. Iar când n-a fost, atacanţii Chindiei n-au nimerit poarta.

Până prin minutul 60, FC Argeş nu a ameninţat serios poarta adversă

Am avut, însă, ceva noroc azi la Ploieşti: după o aruncare de la margine executată de Muşat, mingea a ajuns la Işfan, la marginea careului, acesta a pivotat în jurul unui fundaş advers şi a şutat pe jos (foto sus), cu pământul, în colţul din stânga porţii lui Moldovan.

A fost un gol venit, cumva, împotriva cursului jocului, după circa o oră de la startul meciului, dar un gol frumos, rezultat al unei acţiuni personale a lui Mihai Işfan.

Gazdele au acuzat şocul primirii golului, iar Andrei Prepeliţă a simţit că poate profita.

I-a introdus în teren pe Said în locul lui Cristi Tănase (mână moartă azi), dar şi pe Cristi Dumitru şi pe bulgarul Raynov. Pe final, FC Argeş a fost ceva mai insistentă în treimea adversă, spre satisfacţia micului grup de suporteri piteşteni care au însoţit echipa la Ploieşti.

Chindia putea marca din nou, cu câteva minute înainte de final, dar şutul frumos, la semiînălţime, al lui Daniel Popa a fost respins fără mari probleme de acelaşi inspirat Greab.

FC Argeş putea primi un penalty, în minutul 85, când un şut din lovitură liberă a fost respins de Popa, aflat în zid, cu mâna. Arbitrul Iulian Dima a considerat, însă, că a fost ceva involuntar. Discutabil.

Jocul s-a încheiat 1-1, rezultat care o menţine pe FC Argeş în cursa pentru play-off. Va fi, însă, greu, cum spuneam şi cu alte ocazii. Şanse mai sunt, important e ca echipa să şi le joace până la capăt. Tot meciul, dacă se poate, nu doar ultimele 20-30 de minute.

surse foto: FC Argeş Piteşti/Gabriela Neacşu, captură video Digisport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Tipuri de premii pe care le poți câștiga la roata norocului pe un casino online

Roata norocului este unul dintre cele mai populare jocuri...

Guvernul a aprobat finanțarea pentru noul stadion Nicolae Dobrin de la Pitești

Guvernul României a aprobat, în ședința de azi, memorandumul...

Ziaristul sportiv Adrian Preda, de la Argeș Sport, propune ca drumul expres Pitești-Mioveni să poarte numele Constantin Stroe

Ziaristul Adrian Preda (arges-sport.ro) propune ca drumul expres Pitești-Mioveni...

A fost depusă cererea de finanțare pentru drumul expres dintre Pitești și Mioveni

CNAIR a anunțat că azi a fost depusă cererea...

De mâine, linie de autobuze Publitrans între Argeș Mall și centrul Piteștiului

O nouă linie de autobuze Publitrans va începe să...

Parlamentul European: Folosește-ți votul! Dacă n-o faci, alții vor decide pentru tine!

Parlamentul European a lansat o campanie de presă menită...

Bazinul Olimpic Pitești, închis publicului între 4 și 6 mai inclusiv

În zilele menționate, la Bazinul Olimpic Pitești se vor...