Conform dispozițiilor primite din partea Departamentului pentru Situații de Urgență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de vineri, 22 mai 2020, să ușureze deplasarea argeșenilor în afara localității, pe fondul relaxării restricțiilor din timpul stării de alertă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile DSU, în ședința CJSU au fost stabilite trei zone metropolitane, în jurul municipiilor din Argeș (Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung), care cuprind localitățile aflate la o distanță de până la 30 km. În interiorul acestor zone, argeșenii cu domiciliul în localitățile componente se vor putea deplasa fără declarație pe proprie răspundere.

Pentru argeșenii din 13 comune din sudul județului, care nu fac parte din nicio astfel de zonă metropolitană, rămâne valabilă obligația de a completa declarația pe proprie răspundere la ieșirea din localitate. Aceștia se pot deplasa cu adeverința de la angajator sau cu legitimația de serviciu, dacă fac naveta în altă localitate. În același timp, ei au la dispoziție completarea on-line și salvarea pe un dispozitiv mobil a declarației, accesând site-ul formular.sts.ro.

Zona Metropolitană Pitești (49 de localități):

1. Pitești
2. Mioveni
3. Ștefănești
4. Topoloveni
5. Costești
6. Bascov
7. Albota
8. Mărăcineni
9. Băbana
10. Bradu
11. Moșoaia
12. Băiculești
13. Morărești
14. Mălureni
15. Bălilești
16. Vulturești
17. Dârmănești
18. Davidești
19. Boțești
20. Cotmeana
21. Budeasa
22. Micești
23. Beleți-Negrești
24. Cuca
25. Drăganu
26. Dobrești
27. Uda
28. Cocu
29. Călinești
30. Priboieni
31. Coșești
32. Țițești
33. Stâlpeni
34. Poiana Lacului
35. Leordeni
36. Vedea
37. Săpata
38. Oarja
39. Căteasca
40. Suseni
41. Rătești
42. Lunca Corbului
43. Rociu
44. Teiu
45. Buzoiești
46. Stolnici
47. Ciomăgești
48. Bogați
49. Merișani

Zona Metropolitană Câmpulung (35 de localități):

1. Câmpulung
2. Schitu Golești
3. Mihăești
4. Stâlpeni
5. Țițești
6. Godeni
7. Berevoești
8. Aninoasa
9. Vlădești
10. Bălilești
11. Domnești
12. Mușătești
13. Valea Iașului
14. Mălureni
15. Pietroșani
16. Coșești
17. Dârmănești
18. Corbi
19. Brăduleț
20. Nucșoara
21. Stoienești
22. Cetățeni
23. Boteni
24. Hârtiești
25. Vulturești
26. Lerești
27. Valea Mare Pravăț
28. Dragoslavele
29. Rucăr
30. Dâmbovicioara
31. Bughea de Sus
32. Albeștii de Muscel
33. Bughea de Jos
34. Mioarele
35. Poienarii de Muscel

Zona Metropolitană Curtea de Argeș (44 de localități):

1. Curtea de Argeș
2. Ciofrângeni
3. Morărești
4. Cuca
5. Băiculești
6. Valea Danului
7. Șuici
8. Corbeni
9. Arefu
10. Sălătrucu
11. Domnești
12. Aninoasa
13. Stâlpeni
14. Țițești
15. Valea Iașului
16. Pietroșani
17. Brăduleț
18. Nucșoara
19. Cicănești
20. Albeștii de Argeș
21. Corbi
22. Cepari
23. Tigveni
24. Poienarii de Argeș
25. Uda
26. Băbana
27. Bascov
28. Budeasa
29. Micești
30. Mărăcineni
31. Mioveni
32. Schitu Golești
33. Bălilești
34. Coșești
35. Dârmănești
36. Vlădești
37. Aninoasa
38. Godeni
39. Berevoiești
40. Mălureni
41. Merișani
42. Mușătești
43. Mihăești
44. Cotmeana

Necuprinse în zona metropolitană (13 localități):
1. Negrași
2. Mozăceni
3. Slobozia
4. Ștefan cel Mare
5. Recea
6. Izvoru
7. Popești
8. Râca
9. Miroși
10. Căldăraru
11. Ungheni
12. Hârsești
13. Bârla

sursa info şi foto: Prefectura Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here