Ziua revistei de cultură „Curtea de la Argeş”, serbată în absenţa notabilităţilor judeţului. Chermezele, mai tentante

Date:

Share post:

Sâmbăta trecută, 11 iunie, la Curtea de Argeş a fost serbată (conform unei tradiţii anuale) ziua revistei „Curtea de la Argeş”, o publicaţie lunară de cultură şi ştiinţă cum puţine mai sunt în peisajul media contemporan, al cărei redactor-şef este academicianul dr. Gheorghe Păun, membru titular al Academiei Române.

Exact ca acum aproximativ cinci săptămâni (când la Filarmonica din Piteşti a fost comemorat eroul anticomunist muscelean Toma Arnăuţoiu), şi de această dată, manifestarea a fost ignorată de aşa-numita „clasă politică” locală.

Din vină au fost, pare-se, atât propensiunea pentru cultură a domnilor de la vârful Puterii locale (apetenţa pentru aşa ceva a domniilor-lor nu trece dincolo de genunchiul broaştei; pentru majoritatea, Stephen King e autor de cărţi pentru copii), cât şi multiplele tentaţii de altă natură, reprezentate de zilele comunei X, ale comunei Y şi de alte asemenea chermeze, care s-au bulucit una după alta în toate zilele minivacanţei de Rusalii.

Aşa că, la „Curtea de la Argeş” n-a mai ajuns nici prefectul, niciunul dintre cei doi subprefecţi, nici şefii Consiliului Judeţean, ba nici chiar unii dintre capii culturii de la Piteşti, cu vreo 2-3 excepţii.

Parlamentarii de Argeş au lipsit şi dânşii, părându-li-se pesemne plictisitoare revista „Curtea de la Argeş” şi cu potenţial de a strânge puţine like-uri pe Facebook. S-au strâns mai multe la şuşa unde vedetă a fost răspopitul Cristian Pomohaci.

La manifestare a fost, însă, prezent, scriitorul şi gazetarul muscelean Sterian Pricope, autorul seriei „Istorii neconvenţionale din Muscel”. Vă invităm să citiţi în cele ce urmează cum a perceput dumnealui evenimentul.

„În calitate de colaborator (cam delăsător!) al revistei Curtea de la Argeş, sâmbătă, am dat curs onoarei de a fi invitat al matematicianului academician Gheorghe Păun, în Oraşul Basarabilor, la serbarea anuală a acestei publicaţii de artă, cultură şi ştiinţă, promotoare decentă a panromânismului.

Adică nu a protocronismului (exaltaţii în izmene tricolore care caută să jupoaie unguri şi care cred că ei se trag din daci, spre deosebire de restul lumii care se trage din maimuţă), ci ai sincronismului care înseamnă o promovare lucidă, cumpătată şi argumentată a naţionalismului.

Invitat special a fost compozitorul basarabean Eugen Doga, un motiv în plus să merg neapărat, ca să văd şi eu cum arată un geniu. Căci domnia sa, al cărui vals din filmul “Gingaşa şi tandra mea fiară” a fost declarat de UNESCO una din capodoperele muzicale ale secolului XX, este aşezat, în mod oficial, în rândurile marilor creatori de muzică simfonică din lume, alături de Mozart, Beethoven, Ceaikovski şi aşa mai departe,

Lume multă şi bună, cu gazda, academicianul Păun, în vervă, hotărâtă, după propria-i mărturisire, să demonstreze că matematicienii nu sunt neapărat personaje grave, rigide şi triste, şi cu Arhiepiscopul Calinic îndemnându-ne să ne bucurăm, că doar e ziua noastră, ne-am uitat miraţi unul la celălalt că cea vrea să spună Înaltul, dar el ne-a lumurit hâtru că se serbează moşii de primăvară şi să ne uităm în oglindă.

Şi ca unul care, ca să mă exprim printr-o metaforă din popor, am intrat în linie dreaptă pentru a-mi prinde în buchetul vieţii cel de-al 60-lea trandafir, mi-am dat seama că şi eu încep să fac parte din personajul colectiv invocat de Calinic!

Despre Eugen Doga ce să vă spun, şi el tot un moş de primăvară, dacă nu ştiai cine e, părea doar un bunel (aşa se spune în Moldova) cumsecade, adus dintr-un parc din Chişinău unde îşi plimba nepoţeii. Deşi se deplasa greu, într-un cărucior cu rotile, din cauza vreunui accident vascular, presupun, a stat cuviincios în picioare pe toată durata cât a fost omagiat şi a asistat, din primul rând, la orele de dezbateri literare care au urmat.

Butonând telefonul, am descoperit-o în paralel pe primăriţa noastră, doamna Lasconi, pozând plină de ea în uniformă militară, de vânător de munte, şi am înţeles că asta e diferenţa dintre un geniu, precum maestrul Doga, care n-are nevoie de adausuri şi ingrediente pentru că rămâne etern prin spirit, şi noi, muritorii de rând, care apelăm la falsuri şi regii pentru a ne amăgi cu o clipă de slavă deşartă.

Afişul manifestării dedicate revistei „Curtea de la Argeş”

Că veni vorba, la Curtea de Argeş teii sunt ca la Câmpulung, nu la fel de groşi sau de drepţi, dar toţi înfloriţi, deşi au şi acolo borduri la rădăcină. Şi bulevardul lor se reabilitează, dar se lărgeşte carosabilul ca să fie mai multe spaţii de parcare, nicidecum nu se opreşte accesul auto iar pasagerii să fie nevoiţi să mute maşinile cu mâna ca să poată să ia autobuzul colţul, aşa după cum s-a întâmplat pe planeta Câmpulung.

Or, chiar dacă nu ne convine, acolo e mult mai mult oraş turistic decât la noi!

M-am considerat privilegiat să fiu o mică parte din această reuniune de gală, alături de diplomaţi, de alţi invitaţi de marcă şi de nume importante din cultura română, nu doar din toate provinciile din interiorul actualelor graniţe, ci şi din Basarabia şi Voivodina, aşa că, apropo de slava deşartă, m-am simţit oleacă mândru când eu şi cu sculptorul Radu Adrian am fost prezentaţi ca fiind reprezentanţii Câmpulungului.

Mai ales că nu doar fac ceea ce fac pe timpul şi pe banii mei, dar trebuie să înfrunt şi mizeriile unor nulităţi senine şi ticăloase, care îşi satisfac complexele, frustrările şi interesele de parvenire sub masca progresismului şi a reformei liber-schimbiste.

Cât despre patriotism, şi aici trebuie să vorbim mai puţin şi să facem mai mult, căci, ca să vă spun ce am aflat tot ieri, Eugen Doga este, printre multe altele, autorul muzicii unui spectacol de balet pe tema Luceafărului eminescian, un spectacol care se joacă, de vreo 20 de ani, cu casa închisă, la Moscova, în timp ce în România n-a avut nicăieri loc în vreo stagiune.

Multe şi impresionante veţi găsi şi veţi asculta despre Eugen Doga pe internet, eu vă ofer doar un link cu celebrul său vals. A fost interpretat şi pe scena de la Curtea de Argeş, şi chiar dacă orchestra din Piteşti a fost într-o formulă restrânsă, muzica sa a copleşit şi parcă a inundat oraşul. Alături, la mânăstire, cred că meşterul Manole nu a mai zidit-o în perete pe Ana, ci a invitat-o, curtenitor, la vals!”

P.S. Un link cu valsul care parcă te înalţă plutind printre stele, la pian fiind însuşi compozitorul: https://www.youtube.com/watch?v=ExqN-fuqGIs&fbclid=IwAR2st6E8PEr_V3BFhNSEDxEK4KHuZgahWj5CyLaQAxl5AcwUeKiR5j1MIuw

surse foto: Primăria Curtea de Argeş, revista „Curtea de la Argeş”

Vizite3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...

Poliţia Argeş i-a amendat pe ciobanii care nu şi-au microcipat câinii de la stână

În cadrul unei acţiuni poliţieneşti dessfăşurate ieri şi alaltăieri,...

Dezinformarea prin presă, combătută cu ajutorul inteligenţei artificiale

"Un consorțiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,...

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...