Ziua Protecţiei Civile, aniversată şi la Piteşti, în prezenţa prefectului Dragnea

Date:

Share post:

„În fiecare an, pe 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr. 468″, a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial”.

Informaţia ne-a fost furnizată de Prefectura judeţului Argeş, printr-un comunicat de presă.

„Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care purta denumirea de “Apărare Pasivă”, iar, în prezent, activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a organizat şi o zi a porţilor deschise, în care piteştenii au fost invitaţi să-i cunoască, la ei „acasă”, pe pompieri şi pe cei de pe echipajele SMURD.

„Această aniversare a fost marcată şi la Piteşti. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a organizat o festivitate, la care au participat prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Dumitru Bughiu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, primari şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor publice judeţene.

Prefectul Emilian Dragnea a adresat un mesaj pompierilor, felicitându-i pentru profesionalismul şi devotamentul cu care îşi duc la îndeplinire misiunile extrem de dificile şi complexe privind situaţiile de urgenţă şi le-a urat mult succes.

Evenimentul a continuat cu avansarea în grad, înainte de expirarea stagiului minim, a multor cadre militare, în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată în cadrul inspectoratului.

Punctul culminant l-a constituit un exerciţiu, simulându-se o tentativă de sinucidere, iar pompierii au avut misiunea de a salva victima de la înălţime.

În cadrul intervenţiei, au fost folosite cele mai noi şi performante echipamente din dotarea ISU Argeş.

„Rănile” presupusei victime au fost realizate de către elevii de la secţia pictură din cadrul Liceului Dinu Lipatti din Piteşti.

sursa foto: Prefectura Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

De mâine reîncep programele de reînnoire a parcului auto Rabla Clasic şi Rabla Plus

De mâine, 24 martie, persoanele fizice şi juridice se...

Poliţişti argeşeni şi-au căutat azi viitori colegi printre elevii de la Liceul Sanitar din Piteşti

Poliţişti argeşeni au vizitat azi Liceul "Ion Cantacuzino" (Sanitar)...

Grădina Zoologică Piteşti, noul program de vară

Grădina Zoologică Piteşti trece, începând de săptămâna viitoare, la...

Prima ligă de fotbal ia o pauză; Naţionala se pregăteşte să rateze şi Euro 2024

Prima ligă de fotbal din România, alături de competiţiile...

UEFA o poate exclude pe FC Barcelona din cupele europene

Problemele se ţin lanţ de gruparea catalană FC Barcelona....