La nivel mondial, din 1950 încoace, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se aniversează, în fiecare zi de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii.
Ziua aceasta e serbată inclusiv în România, ţara în care, din 1990 încoace, statul n-a fost capabil să construiască decât un singur spital public, cel de la Mioveni (foto).
Am fost curioşi, pentru a putea face o comparaţie, cât de cât, să aflăm câte spitale s-au construit în România, în perioada comunistă.
Nu am găsit astfel de statistici, oficiale, însă, am putut stabili, din mai multe surse publice, că numai în perioada lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989), în ţară au fost construite cel puţin 100 de spitale şi policlinici. Asta e cea mai pesimistă cifră vehiculată.
Practic, azi, după 30 de economie de piaţă, democraţie şi capitalism, medicina se practică încă în clădiri vechi, construite pe vremea Răposatului sau chiar mai înainte vreme.
Medicilor li se cere să ofere servicii medicale de nivel european, în spitale de tip sovietic, de model interbelic sau chiar mai vechi, spitale la care tot cârpim, dăm termene de conformare de câte un an, apoi încă un an şi tot aşa.
La Piteşti, Spitalul Judeţean funcţionează într-o clădire care are în jur de o jumătate de secol de existenţă, ridicată după standardele de atunci, rămase mult în urmă.
Anual, se alocă Sănătăţii sume din ce în ce mai mari, dar calitatea actului medical din instituţiile spitaliceşti de stat scade direct proporţional cu nivelul alocărilor bugetare şi cu salariile personalului.
Nici nu-i de mirare că foarte multă lume e nemulţumită de spitale şi de calitatea actului medical: până în 1989, la facultăţile de Medicină era concurenţă de câteva zeci de candidaţi pe loc, iar media minimă de admitere era în jur 9.
Azi, la locurile cu taxă de la Medicină, în condiţiile în care cifrele de şcolarizare au crescut enorm, ultima medie de admitere e de 5 şi ceva, 6. Cum era, pe vremuri, la subingineri seral TCM sau Mecanică Agricolă.
Asistentele medicale erau pregătite de licee sanitare, unde, de asemenea, concurenţa era acerbă, cu medii minime de admitere dincolo de nota 8.
Azi, sunt zeci de şcoli postliceale private care, chipurile, pregătesc cadre medicale medii, dar care nu-s altceva, majoritatea, decât nişte unităţi emitente de diplome calpe.
Cam asta e Sănătatea românească, în anul 2021. Ce mai e de spus?
Îţi dorim însănătoşire grabnică, Sănătate!
