Potrivit unei legi promulgate în anul 1998, de atunci încoace serbăm în fiecare zi de 29 iulie Ziua Imnului Naţional, unul dintre cele patru simboluri naţionale, alături de drapel, stemă şi sigiliu.

Naşterea actualului imn naţional al României, pe la jumătatea secolului XIX, când nu aveam încă nici Principatele Unite, e o poveste interesantă despre unitatea naţiunii române, despre conştiinţa de neam a tuturor românilor, care, deşi au trăit secole în „ţări” diferite, sub ocupaţii străine diferite, ştiau (din învăţătură sau instinctiv), că „de la Rîm ne tragem” cu toţii.

Versurile imnului, „Deşteaptă-te, române””, au fost scrise de poetul şi teologul greco-catolic Andrei Mureşanu (foto sus), ardelean născut la Bistriţa şi şcolit în mica noastră Romă, la Blaj.

Parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea, locul de unde „Deşteaptă-te, române!” a plecat spre posteritate

Muzica a fost culeasă de Anton Pann, considerat a fi fost de etnie romă, născut în Bulgaria de azi, într-un oraş aflat sub papuc otoman la acea vreme, şi pusă într-o partitură de D.G. Kiriac, un bucureştean.

Iar imnul, aşa cum îl ştim azi, şi despre care Bălcescu spunea că este „la Marseillaise a românilor” a fost intonat oficial prima dată  în parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea, în vechiul Regat, în ziua de 29 iulie 1848. Practic, de la 1848 încoace, de când paşoptiştii l-au considerat un fel de imn al mişcării revoluţionare, „Deşteaptă-te, române!” a fost mereu unul dintre cântecele patriotice de referinţă.

surse foto: Mircea Popescu (Râmnicu-Vâlcea), Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca

Iar după Decembrie 1989 încoace, a devenit imnul nostru naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here