Cu ocazia desfășurării la Pitești a evenimentului destinat celebării culturii palestiniene, o delegație a Ambasadei Statului Palestina la București a vizitat reședința de județ, fiind o onoare pentru conducerea orașului să se întâlnească cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina, E.S. dl. Issam Masalha. Zilele Culturii Palestiniene s-au desfășurat pentru prima dată, în acest an, între 11 și 12 septembrie.

Din delegația sosită la Pitești a mai făcut parte și ministrul consilier al Ambasadei Statului Palestina la București, domnul Wael Al- Battrekhi, și reprezentanta Ambasadei Statului Palestina la București, doamna Lamis Ahmad. Atât vizita, cât și evenimentul în sine au avut ca scop consolidarea relațiilor dintre cele două culturi, promovarea valorilor străine și menținerea relațiilor diplomatice care s-au sudat în ani de prietenie dintre România și Palestina.

„Ne bucurăm că Piteștiul face parte din proiectul dumneavoastră de promovare a bogăției culturale și spirituale palestiniene, alături de alte municipii din România. Înfrățirea dintre Pitești și orașul palestinian Beit Jala a deschis perspective de colaborare pe care le vom fructifica în viitor.

Domnule ambasador, vizita dumneavoastră ne onorează și ne reafirmăm dorința de consolidare a relațiilor bilaterale, și în perspectiva cooperării în diverse alte domenii: economic, educație, dezvoltare comunitară”, a declarat primarul orașului Pitești, Cristian Gentea, referitor la onoarea de a duce mai departe prietenia dintre două culturi diferite, însă unite prin universalitate.

Cele două zile în care tradițiile palestiniene au pus stăpânire pe reședința de județ fac parte dintr-un proiect intercultural organizat de către Ambasada Statului Palestina la București, în colaborare cu Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”. Evenimente de acest gen se vor mai desfășura în București, Râmnicu-Vâlcea și Alba Iulia.

sursa foto: Primăria Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here