Jurnalistul şi scriitorul argeşean Nicolae Badiu (ne) surprinde din nou, prin câteva idei originale, care leagă cauzele tulburărilor sociale teribile care se petrec peste Ocean, în SUA, dar şi mai aproape de noi (în Franţa, bunăoară), de străvechi metehne româneşti: fudulia, furatul căciulii, devenit mai nou sport naţional şi altele.

Reproducem mai jos câteva ziceri de-ale dlui Badiu (nu-l mai prezentăm, suntem aproape siguri că e foarte bine cunoscut cititorilor noştri, şi nu doar lor), pe care nu le considerăm infailibile, axiomatice, dar care au menirea să facă pe fiecare dintre noi să reflecteze un pic.

„Măcar după toată nenorocirea asta cu care se confruntă America (şi nu-i e bine nici Franței… ) or învăța și politicienii noștri să nu mai execute mecanic orice idioțenie născocită de „progresiști-democrato-liberali-corecți politic…”…că uite unde au ajuns profesorii noștri de peste ocean.

Dar nici cu chinezării și nici cu putinisme nu ne-ar fi mai bine…

Nouă o să ne fie bine doar atunci când VOM FI NOI ÎNȘINE – educați și cu frică de Dumnezeu!

Când o să renunțăm la cosmopolitismul ăsta de ne face fuduli și ne umple de penibil, când o să începem să punem mâna-și mintea-pe carte, nu pe diplome cumpărate…când o să renunțăm la a ne fura căciula și să nu ne mai alegem lideri politici vânduți ori incompetenți, vom fi ce-a visat Eminescu să fim!

Cum?! Asta e greu de zis… nici eu nu prea știu să răspund acum și aici. Dar nu e imposibil! Curcubeul apare când nu te aștepți! Fiți cu ochii, dar și cu rugăciuni cinstite la CER!”.

sursa foto: Facebook/Nicolae Badiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here