Ziarista Ramona Ursu, după Jandarmeriadă: „Mereu vom fi noi, proştii, şi ei, băieţii deştepţi. Punct”

Date:

Share post:

La trei ani de zile de la reprimarea cu o brutalitate venită parcă din alt secol, a mitingului din 10 august 2018, de la Bucureşti, reprimare soldată cu aproximativ 300-400 de răniţi, Justiţia română n-a tras încă pe nimeni la răspundere şi ncii nu dă semne c-ar avea de gând s-o facă vreodată.

Probabil, dosarul Jandarmeriadei va avea soarta altor dosare „grele”: cel al Revoluţiei din ’89 sau cel al mineriadelor care i-au urmat. Pentru că aşa vrea actuala clasă politică de la Putere, care – cu unele excepţii – nu e cu mult mai bună decât ce-a fost mai înainte vreme.

E şi părerea ziaristei Ramona Ursu, de la Newsweek România, care a scris, referitor la evenimentele din 10 august 2018 un text din care cităm câteva fraze.

Ramona Ursu, alături de un alt gazetar de mare valoare, Radu Paraschivescu

„Nimeni, dar absolut nimeni din actuala coaliție aflată la guvernare nu dorește, cu adevărat, să schimbe ceva în justiție. Nimeni. La fel, nimănui nu-i pasă, din rândul acestor politicieni aflați acum la putere, de dosarul “10 august”. Vorbe goale de prostit proștii.

Asta am citit și am auzit azi de la mai-marii țărișoarei cu privire la evenimentele de acum trei ani, când am fost gazați, bătuți, batjocoriți de acest stat mafiot.

Nu dă nimeni doi bani – dintre domnii și doamnele de care spun – pe condamnarea vinovaților, pe aflarea adevărului bla-bla. Nimeni. Spun asta pentru că tot văd naivități la unii și manipulări la alții.

Asistăm, de 31 de ani, la exact același teatru ieftin. Și o să mai asistăm mult timp de aici înainte. Lucrurile sunt extrem de simple, oricât le-am răsuci, oricât s-ar strădui unii să le fardeze. Mereu vom fi noi, proștii, și ei, băieții deștepți. Punct”.

O contrazice cineva pe dna Ursu?

surse foto: Facebook/Ramona Ursu, arhivă proprie argesulonline.ro

Vizite1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...

Cauza tragediei de ieri de la Drăganu: o depăşire care n-ar fi trebuit făcută

Tragedia rutieră de ieri, de la Drăganu, despre care...

Capitala magiunului românesc se modernizează cu bani europeni

Orașul Topoloveni, din judeţul Argeş, până recent un târg...

OZN, secretele militare și chestiuni care nu mai sunt pentru nimeni un secret

În cartea sa ”Am vânat OZN-uri și extratereștrii”,  gen....

Cum au devenit urşii scuza pentru incompetenţa autorităţilor pe autostrada A1

Cei aproape 10 ani de când Ministerul Transporturilor şi...