Zeci de amenzi date ieri, pentru nepurtarea măştii de protecţie în spaţii închise

Date:

Share post:

În ciuda numărului mare de infectări cu coronavirus (Covid-19) din ultimele zile şi în ciuda repetatelor apeluri ale oficialităţilor şi specialiştilor, de respecta regugile elementare de igienă şi distanţare, un număr mare de conjudeţeni refuză să se conformeze.

„Polițiștii argeșeni au efectuat controale la 13 societăți comerciale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Jandarmii argeșeni au aplicat 4 avertismente scrise pentru nerespectarea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile comerciale, încălcându-se astfel prevederile art.65 lit.h din Legea nr.55/2020. Avertismentele au fost date în Piața Ceair, din Pitești.

Pompierii argeșeni au efectuat și ei controale la 6 societăți comerciale și au verificat 33 de persoane. Dintre acestea, 6 au fost surprinse în spații închise fără a purta mască de protecție și au primit avertisment”, a informat azi Prefectura judeţului.

sursa foto: Prefectura Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anual, peste jumătate din apa tratată, potabilă, din România, se pierde. 565 milioane mc de apă se scurg în pământ

Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei...

Când este necesar un simering special și nu o variantă universală

Nu orice aplicație cu arbore rotativ poate fi etanșată...

FC Argeș scoate la vânzare abonamente pentru sezonul 2026-2027

Clubul FC Argeș a anunțat că de poimâine scoate...

CNAIR: drumurile expres vor fi lărgite cu bandă de urgență și vor deveni aproape autostrăzi

CNAIR a decis ca viitoarele drumuri expres din țară...

Conducerea colectivă a UDMR a decis azi că nu va face parte din Guvernul Adrian Veștea

Conducerea colectivă centrală a UDMR a decis, azi, după...