Duminică, 26 august, ar fi trebuit să fie o zi de sărbătoare pentru fotbalul românesc: Dobrin ar fi împlinit 71 de ani. Ar fi trebuit să-l aniversăm.

Viaţa a vrut, însă, ca 26 august 2018 să fie doar ziua în care îl comemorăm la 11 ani de la plecarea sa dintre noi.

N-are sens să mai punctăm şi noi, a „n”-a oară, reperele unei cariere de excepţie. Lucrurile astea le ştiu şi copiii. Nu doar cei din Piteşti, ci din toată ţara.

Pentru că istoria l-a aşezat deja pe piedestalul său, mult deasupra tuturor briliantelor, diamantelor şi altor nestemate fotbalistice care l-au succedat, dar care s-au dovedit, finalmente, a fi doar pietre calpe.

Dobrin a fost şi rămâne unic, irepetabil, de necomparat cu nimeni din fotbalul nostru. Nici măcar cu Hagi. Dobrin a fost şi va rămâne, pentru fotbal, ceea ce e Eminescu pentru poezie.

Cu atât mai mult nu pricepem cum a putut Wikipedia în limba română să scrie că Dobrin a fost înhumat în Insulele Bermude.

Cine nu crede, să arunce o privire aici: https://www.google.ro/search?q=nicolae+dobrin&oq=nicolae+dobrin&aqs=chrome.0.69i59j69i60l3j0l2.4986j0j4&sourceid=chrome&ie=UTF-8

În realitate, Prinţul din Trivale îşi doarme somnul de veci acasă, la Piteşti, la doi paşi de stadionul căruia i-a oferit numele său de legendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here