”Bocancul” încastrat în cărbune, o piesă cu iz paleoastronautic descoperită, zice-se, în mina prahoveană de lignit Filipeștii de Pădure, își face debutul public într-un articol1 din revista ”RUFOR”. Îi vom contura povestea citând din lucrarea memorialistică ”S-a întâmplat mâine. Jurnalul unei cărți”2.
Călin N. Turcu este introdus în temă de prietenul său Octavian Mișorin, în apartamentul căruia obișnuia să înnopteze când trecea prin București:
”Sâmbătă 28 februarie 1987, București
Tot de la Octavian Mişorin din Bucureşti:
Prin anii 1950-1953, minerii de la Filipeşti (Prahova) au descoperit în stratul de cărbune din mină, o jumătate de gambă de picior omenesc încălţat cu un bocanc cu cataramă lată. A fost anunţat miliţianul din localitate presupunându-se a fi vorba despre o crimă. Povestea este luată în evidenţă de fostul profesor Nicolae Simache (pe vremea aceea director al muzeului regional de istorie din Ploieşti) şi de Muzeului petrolului din acelaşi oraş. În prezent s-a pierdut urma acestei relicve. Trebuie să verific în Ploieşti la cele două instituţii amintite: Muzeul petrolului şi Muzeul Judeţean de Istorie”3.
Problema este readusă în atenție la întâlnirea ”RUFOR 10 ani” de la Vălenii de Munte (ținută acasă la Turcu):
”Sâmbătă 8 august 1987, prima zi a întâlnirii RUFOR 10 ani
S-a discutat şi despre descoperirea de la mina din Filipeştii de Pădure, Prahova din anii ’50. Este vorba de o jumătate de gambă de picior omenesc, încălţat cu o gheată care avea şi o cataramă, totul carbonizat, ca şi cum ar fi fost o sculptură în cărbune. Piesa a fost găsită în abatajele subterane ale unei mine de cărbuni de la Filipeşti. Sursa: Octavian Mişorin, al cărui cumnat (în prezent, la pensie) a fost ofiţerul de Miliţie care s-a ocupat de acest caz la vremea respectivă.
I-am informat pe cei prezenţi de faptul că în investigaţiile pe care le-am făcut recent în Ploieşti (Luni, 3 August a.c.) la Muzeul petrolului şi la Muzeul Judeţean de Istorie, unde am stat de vorbă cu mai mulţi istorici şi muzeografi, nu am putut găsi absolut nicio urmă a acelei eventuale descoperiri din Filipeşti”4.
Rezumând: în 1987, Călin N. Turcu află o relatare anecdotică. O verifică, dar verificările îl duc într-o fundătură. Pare că ”Bocancul” nici n-ar fi existat. Și totuși, în 1996 îl folosește pentru a contextualiza descoperiri similare din România. La fel de credibile…
”Curat murdar, coane Fănică!”
Note:
1Călin N. Turcu – ”Enigmatica sculptură în piatră de pe malul Oltului”, în ”RUFOR”, seria nouă, nr. 10, pg. 26-27;
2Călin N. Turcu – ”S-a întâmplat mâine. Jurnalul unei cărți”, Ed. C.I.D., București, 2019;
3,4Op.cit., pg. 20, respectiv 60-61.
Alte articole publicate de Vlad-Ionuţ Musceleanu puteţi lectura aici.
