„Actualul președinte interimar al Partidului Social-Democrat, Marcel Ciolacu, a fost exmatriculat în 2019 de la studiile doctorale ale Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul” (ANIMV), instituție subordonată Serviciului Român de Informații”, au informat azi colegii de la site-ul G4Media.

Faptul că Marcel Ciolacu nu mai este doctorand a fost confirmat de Biroul de Presă al SRI: „… a fost studentul școlii doctorale din cadrul ANIMV între anii 2013 – 2019; nu a finalizat studiile universitare de doctorat întrucât nu a depus cerere de prelungire a perioadei de grație pentru anul universitar 2019 – 2020”, a transmis biroul de presă al SRI celor de la G4Media.

Marcel Ciolacu (53 de ani) este deputat PSD de Buzău, ales în 2012 şi reales acum patru ani şi este absolvent de Drept al Universităţii Ecologice din Bucureşti, ale cărei cursuri le-a început în 1991, la o vârstă la care alţii absolveau facultatea.

Probabil, din cauza concurenţei acerbe la admitere la Drept, de dinainte de 1989 (mediile minime de admitere, la cursuri de zi, erau undeva în jur de 9, în toate centrele universitare), liderul de azi al Camerei Deputaţilor şi al PSD n-a putut urma o facultate la vremea ei, însă, a profitat de apariţia primei universităţi particulare din România, cea Ecologică, unde admiterea consta în plata unei taxe la casierie.

Nota redacţiei – Primul cuvânt din titlu înseamnă „la revedere”, în limba maghiară.

Articolul complet al celor de la G4Media, referitor la aventurile universitare ale liderului PSD Marcel Ciolacu poate fi citit accesând linkul de mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here