„Filarmonica Piteşti organizează vineri, 20 septembrie, de la ora 19, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral „Vioara lui Enescu”, susținut de violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail.

Concertul este inclus în turneul național extraordinar, care debutează la 18 septembrie, la București, și se încheie la 5 octombrie, la Ploiești. Filarmonica Pitești este și anul acesta partener cultural”, informează Filarmonica.

„Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Gabriel Croitoru are, în palmares, ca solist, peste o mie de concerte cu filarmonicile din ţară, dar şi din străinătate, acompaniat de celebre orchestre, precum London Royal Philharmonic, Monte Carlo Symphony sau Lyon Symphony.

Apreciat pentru tehnica sa de însuşi Yehudi Menuhin, Gabriel Croitoru cântă, din 2008, pe vioara „Guarneri del Gesu”, care i-a aparţinut lui George Enescu, vioară pusă la dispoziție și aflată în patrimonial Muzeului Național „George Enescu”.

Horia Mihail este unul dintre cei mai buni pianişti români contemporani, cu premii naţionale şi internaţionale, concerte şi recitaluri susţinute pe scenele ţării şi ale lumii. A avut, de asemenea, înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din: România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite. Pianistul Horia Mihail a încântat publicul cu proiecte ca: „Pianul călător”, „Duelul viorilor” şi „Cele trei dive”.

De menţionat că ambii artişti au mai fost prezenţi pe scena Filarmonicii din Piteşti şi în stagiunile precedente.

sursa info şi foto: Filarmonica Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here