„În cursul zile de ieri, subofițerul care asigura paza obiectivului ”Baraj Vidraru”, în punctul conductei de aducțiune, a observat un pui de urs care a căzut de pe versant pe carosabil”, a informat azi biroul de presă al Jandarmeriei Argeş.
La fața locului a fost solicitat în sprijin un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Arefu, care a preluat puiul de urs întrucât acesta nu se mai mișca, dar nu prezenta răni vizibile. S-a luat legătura cu paznicul de vânătoare care, după sosirea la locul indicat, a analizat starea de sănătate a ursulețului.
După puțin timp la limita pădurii și-a făcut prezența o ursoaică cu doi pui, iar având în vedere că ursulețul își revenise și începuse să meargă singur a fost eliberat în mediul natural unde s-a alăturat mamei sale”, a mai informat Jandarmeria.
Din fericire, ursuleţul care e eroul rândurilor de mai sus a avut şansă. Un motiv de bucurie pentru toată lumea.
sursa foto: Jandarmeria Argeş