Un VW Caddy, care tracta pe autostrada A1 București-Pitești, o platformă pe care era ancorat un BMW seria 5, a ”pierdut” platforma pe drum.
Din fericire, după cum a transmis biroul de presă al ISU Argeș, n-a fost nimeni rănit. Și nici nu s-a produs vreun carambol, cum se întâmplă, uneori, în astfel de situații.
Mașina Caddy a fost serios șifonată. BMW-ul tractat, însă, a fost turtit ca un sandviș, după ce platforma a căzut peste el.
Acest caz, aparent neînsemnat, deschide însă o discuție mai veche: cine prestează servicii de tractări auto și de asistență rutieră în România? Răspunsul e: absolut oricine vrea. Nu există aproape deloc reglementări în acest sens. Și acelea care sunt, sunt degeaba, pentru că nu le respectă nimeni.
Practic, oricine cumpără sau închiriază o autoplatformă se poate ocupa de tractări auto. Am scris pe larg despre acest aspect acum cinci ani, aici.
Remorci mult mai grele decât ceea ce are voie să tracteze mașina
Tot acum cinci ani, un accident asemănător, petrecut undeva în Transilvania, a fost la un pas să se soldeze cu o tragedie. Un altul, produs în apropiere de Mioveni, la fel. Toate au un numitor comun: mașinile au tractat autoplatforme mult mai grele decât ar fi avut dreptul să o facă.
În situația petrecută azi lângă Pitești: mașinile VW Caddy au masa maximă remorcabilă (cu dispozitiv de frânare) cuprinsă între 1.200 și 1.500 kg. Asta în funcție de versiune și de motorizare.
Or, remorca de tip autoplatformă din imaginile furnizate de ISU Argeș are (teoretic) masa maximă autorizată de cel puțin 2.200 kg. În cazul descris aici, chiar mai mult. Un BMW seria 5 are masa maximă de cel puțin două tone. Plus alte cel puțin 500 kg remorca, se fac în jur de 2,5 tone cel puțin. Dacă nu chiar mai mult.
Deci acel VW Caddy, apt să tracteze cel mult 1.500 kg, tracta, de fapt, cel puțin 2.500 kg. A fost suficient un mic balans al remorcii și accidentul s-a produs. Noroc că urmările au fost minore. Și că nu veneau mașini din spate, cu viteză mare.
Probabil, de data aceasta, Poliția Rutieră îl va amenda pe șoferul inconștient. În practică, însă, șoferii care tractează remorci mult mai grele decât ceea ce au voie sunt rareori verificați și amendați.
sursa foto/video: ISU Argeș