(video) Poliţia Piteşti cere sprijin populaţiei pentru identificarea victimei unei agresiuni sexuale, în autobuzul 7B Centru-Craiovei

Date:

Share post:

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Piteşti au nevoie de ajutorul populaţiei, pentru identificarea victimei unei agresiuni sexuale.

Aceasta s-ar fi petrecut în autobuzul Publitrans de pe linia 7B, Centru-Craiovei, în ziua de 2 martie 2024.

Redăm mai jos comunicatul de presă al Poliţiei, privind aceste fapte.

Agresorul, un puşti de 17 ani din Bradu

În ziua de 14 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, și au identificat și reținut un minor de 17 ani.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 02 martie a.c., în jurul orei 19, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun din Pitești, mai mulți tineri s-ar fi manifestat agresiv față de o minoră de 17 ani, împrejurare în care un tânăr de 17 ani, din comuna Bradu, ar fi atins-o în zonele intime.

În ziua de 14 martie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, minorul de 17 ani, din Bradu, a fost condus la sediul Poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

CITIŢI ŞI: Reţinut pentru agresiune sexuală şi viol asupra unei copile de 13 ani

Încă o posibilă victimă

În contextul cercetărilor aflate în desfășurare în cauza penală de mai sus, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, desfășoară cercetări pentru identificarea unei a doua posibilă victimă, care, în aceleași împrejurări cu persoana vătămată ce a formulat plângere, s-a aflat în același autobuz (linia 7B, ce se deplasa pe relația Centru spre cartierul Craiovei, evenimentul având loc în apropiere de stația „Negoiu”), respectiv care ar fi fost agresată de aceleași persoane, în aceleași împrejurări.

Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești transmit un apel public, prin care solicită celei de-a doua tinere, posibil având calitate de persoană vătămată, să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Pitești, în vederea clarificării situației de fapt, în legătură cu aspectele ce fac obiectul cercetărilor în cauza penală amintită.

Tânăra în cauză, sau persoanele care pot da relații cu privire la tânăra la care se face referire, sunt rugate să contacteze polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Biroul de Investigații Criminale Pitești, la numărul de telefon 0248 607 009.

sursa foto/video: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Luni și marți, noi restricții de circulație pe DN 7 Valea Oltului, între Boița și Lazaret

Restricțiile pe DN 7 Valea Oltului sunt necesare pentru...

Azi, 20 de ani de la semnarea tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană

Acum 20 de ani, la abația Neumunster din Luxemburg,...

Cum îți poți construi un plan de studiu pentru a învăța poker

Studiul este o metodă eficientă pentru a progresa la...

Șofer de camion, cititor ArgeșulOnline.ro, despre Câmpulungul condus de Elena Lasconi: ”O urbe tristă, încremenită, dar cu potențial”

În ciuda laudei de sine a primăriței Elena Lasconi, orașul Câmpulung arată la fel de încremenit în timp cași înainte.