(Video) În Parlamentul European, Diana Șoșoacă face ce știe ea mai bine: scandal. A fost dată afară din ședința de plen

Date:

Share post:

Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost dată afară azi din ședința de plen, desfășurată la Parlamentul European din Strasbourg. Motivul: a provocat scandal.

Concret, Diana Șoșoacă a început să vocifereze în timp ce eurodeputata franceză Valerie Hayer ținea un discurs despre înscrierea dreptului la avort al femeilor în Carta Europeană a drepturilor fundamentale.

Inițial, Șoșoacă s-a liniștit după ce a fost admonestată de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Dar a recidivat repede. După a treia recidivă, Roberta Metsola a spus: ”Este a treia oară când faceţi acest lucru. Ați țipat destul. Solicit ca deputatul să fie escortat din sală”, s-a adresat apoi președinta aprozilor.

Aceștia s-au conformat și au dat-o afară din sală pe Diana Șoșoacă. Bineînțeles, s-a lăsat din nou cu circ. Șoșoacă și-a pus o botniță, a început să fluture o icoană și să urle ”In God we trust” (Credem în Dumnezeu – n.r.).

Iar pe culoar a mai oferit un spectacol jenant, de răcnete și insulte, ziariștilor. Între altele, i-a spus Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, că e ”o criminală”. Și că ”aici la Bruxelles e casa Satanei”. De fapt, circul avea loc la Strasbourg.

sursa foto/video: Radu Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Cartea zilelor noastre: Răul în varii forme. De necrezut!

Am citit și m-am înspăimântat. Realizând înc-o dată că...

Ziua Culturii Naționale la Domnești, de la grădiniță la liceu

Zilele trecute, la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din...

Alexandra Tăbuș, un nume de referință în muzica argeșeană: solistă, compozitoare, autoare de versuri, profesoară

Alexandra Tăbuș, profesoară de canto muzică ușoară la Școala...

Programul dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, la Curtea de Argeș

Garnizoana Curtea de Argeș marchează anul acesta Ziua Unirii...