Muncitorii de la Secția de Drumuri Naționale Pitești au început lucrările de deszăpezire a DN 7C Transfăgărășan.
Lucrările au început mai devreme cu vreo 3-4 săptămâni decât în anii precedenți. În plus, stratul de zăpadă nu mai are grosimea de acum câțiva ani.
”Vestea bună este că în acest an avem parte de cantitate de zăpadă mai mică față de alți ani. Vom putea începe deszăpezirea mai devreme și să deschidem drumul poate chiar în cursul lunii mai. (E vorba, firește, de secțiunea Piscu Negru-Bâlea Cascadă, închisă în sezonul rece – n.r.).
Vestea proastă este că, din cauza temperaturilor deosebit de ridicate, pericolul de avalanșă este foarte de mare. Așa că mai avem de așteptat până când vom putea lucra în siguranță, mai ales în partea superioară a drumului, în zona Bâlea Lac”, au transmis cei de la DRDP Brașov.
Date fiind condițiile meteo, e foarte probabil ca 2024 să fie primul an în care DN 7C Transfăgărășan se va deschide în luna mai. În precedenții trei ani, Transfăgărășanul se deschisese în a doua jumătate a lunii iunie.
sursa foto/video: DRDP Brașov

