Rapid București a fost învinsă pe teren propriu cu scorul de 24-34 de campioana României, CSM București, în manşa tur din faza play-off a Ligii Campionilor la handabal feminin.
Manşa retur, pentru un loc în sferturile de finală, se va juca în 29 martie. În urma acestei victorii, CSM București are șanse mari să joace în sferturile de finală împotriva celor de la Team Esbjerg.
Vă reamintim că, în grupe, CSM Bucureşti s-a clasat pe locul 3 (18 puncte în grupa A), iar Rapid Bucureşti a fost pe locul 6 (5 puncte, B).
Elizabeth Omoregie a fost desemnată cea mai buna jucătoare și cea care a adus un mare plus în jocul ”tigroaicelor”.
„Știam, chiar și conducând cu 9 goluri, că fiecare reușită contează, ne-am apărat la fiecare atac foarte bine. Vedem, dar de acum știm că nu ne va fi ușor. Ne pregătim deja de celelalte meciuri. Suntem bucuroase că am învins azi (n.r.: sâmbătă), dar știm că următorul meci pe care îl avem cu ele va fi complet diferit. E un alt joc, unul de campionat.
Am vorbit înainte ca meciul să înceapă că e foarte important să atacăm din prima secundă și să arătăm că nu ne pot bate, că le suntem superioare. Știam că meciul de azi e unul important și că putem arăta, din nou, că suntem echipa mai bună.
Sunt fericită că am învins la 10 goluri diferență, nu pentru că le-am zdrobit, ci pentru că am creat ceva în interiorul grupului, iar acest sentiment, faptul că ne luptăm una pentru cealaltă, e cel mai important lucru, asta ne va aduce numai victorii”, a declarat Elizabeth Omoregie, potrivit Gsp.
sursă foto: facebook.com/csmbucuresti