Victoria Baltag, regizoarea filmului „Experimentul Piteşti”, despre cum s-a născut pelicula (galerie foto)

Date:

Share post:

Victoria Baltag, regizoarea filmului „Experimentul Piteşti”, a detaliat, zilele trecute, într-un interviu acordat jurnalistului Adrian Scriminţ, de la Ştirile Transilvaniei, epopeea naşterii acestei pelicule, la care s-a muncit mai bine de 11 ani.

De menţionat că bugetul filmului a fost zero: s-a muncit benevol la tot ce a ţinutde documentare, filmări, montaj etc. Printre cei care şi-au adus contribuţia, tot benevol, la realizarea acestuia s-a numărat inclusiv regretatul Ion Caramitru.

O acţiune de strângere de fonduri pentru finanţarea peliculei a strâns nici 30.000 de lei, din necesarul de aproximativ 270.000 de lei. Într-un interviu acordat revistei Life, Victoria Baltag spunea că au ajutat-o şi părinţii: „De multe ori mi-au trimis pensiile lor de cadre didactice ca să mai plătesc din datoriile venite odată cu producția filmului”.

„În 2011 am participat la „Universitatea de vară” organizată de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Acolo am văzut un documentar numit „Demascarea”, unde au fost intervievați câțiva supraviețuitori ai experimentului Pitești.

Studentă fiind am empatizat foarte mult cu acest abominabil fapt, constatând că nu există un film despre ceea s-a întâmplat, considerând că este important pentru noi să ne cunoaștem trecutul ca să ne dezvoltăm sănătos, și m-am hotârât chiar atunci, spunându-le colegilor mei că vreau să fac un film.

Au glumit pe seama mea. Aveam puțin peste 20 de ani, dar eu mi-am luat în serios dorința, m-am documentat din arhive și am luat legătura cu câțiva supraviețuitori”, a declarat regizoarea Victoria Baltag, în interviul menţionat.

„Cum ai reușit să convingi atâția oameni să se încadreze într-un proiect cu buget zero, cum ai reușit să îl convingi pe marele Ion Caramitru?”, a fost întrebată Victoria Baltag.

„La Ion Caramitru am mers cu scenariul sub braț, am ciocănit la secretariatul Teatrului Național (la vremea aceea, Ion Caramitru era directorul Teatrului Naţional Bucureşti – n.n.), am dat scenariul doamnei secretare, acesta fiindu-i înmânat domnului Caramitru. Am primit ulterior un telefon de la domnia lui după două săptămâni.

Îmi spunea că este un proiect bun. Mi-a cerut timp de gândire asupra rolului pe care i-l propusesem. Mai târziu și-a dat acordul și au început între noi colaborări deosebit de frumoase. L-am avut alături de mine pentru prima dată la Iași, în timpul în care dumnealui își lua cina, tocmai venise pentru filmări.

Își imagina că o să vadă un munte de om, chiar a rămas surprins când a constatat că sunt atât de mică, nu se aștepta să mă vadă atât de plăpândă și îmi amintesc că m-a întrebat: „Da’ tu nu mănânci?!”

Cum aș fi putut îndrăzni să îi spun că în locația cu pricina nu am obținut sponsorizare de masă decât pentru dumnealui? A luat farfuria cu pricina, cu tot cu lingură și mi-a dat comanda: „Te rog să mănânci!” – și am mâncat cu lingura lui Caramitru, asta fiind o amintire pe care nu am să o pot uita niciodată”.

Din păcate, maestrul Caramitru a trecut la cele veşnice cu vreo lună înainte ca pelicula „Experimentul Piteşti” să fie gata de vizionare.

Filmul a fost gata în anul 2022, are o durată de 80 de minute şi e recomandat celor peste 15 ani, din motive lesne de înţeles. Scenariul a fost scris de Victoria Baltag şi Alexandra Axinte. În rolurile principale: Sergiu Moraru, Axel Moustache, Sonia Teodoriu, Ion Caramitru, Alex Popescu şi Constantin Moisii.

Puteţi lectura integral (şi, de asemenea, puteţi viziona în format video) interviul acordat de Victoria Baltag colegului Adrian Scriminţ aici.

sursa foto: Ştirile Transilvaniei, Facebook/Victoria Baltag

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anchetă de corupţie la vârful Consiliului Judeţean Argeş; vicele Marius Nicolaescu, urmărit penal pentru trucarea unei licitaţii

Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, este urmărit...

Încă o victorie pentru handbaliste la Campionatul Mondial de handbal feminin

România a reușit o victorie importantă în fața naționalei...

FC Argeș Basketball – CSM Focșani la Pitești Arena

Azi de la ora 18:00, în Sala Polivalenta Pitești...

Victorie clară la debut în Campionatul Mondial de Handbal feminin

România a debutat cu dreptul în primul meci din...

Dacian Cioloș, apel la unitatea dreptei și susținerea unui proiect prezidențial comun

„Să fim, în ultimul ceas, o generație de oameni...