Victor Piţurcă, despre balamucul de la FC Argeş: „Prepeliţă trebuia păstrat, cei care conduc clubul nu se pricep la fotbal”

Date:

Share post:

Victor Piţurcă este unul dintre numele sonore ale fotbalului românesc care i-au luat apărarea antrenorului echipei FC Argeş, Andrei Prepeliţă, protagonist al unui scandal de vodevil la echipa alb-violetă.

Imediat după eşecul cu Petrolul, de la Ploieşti, „Comitetul Director” al clubului FC Argeş a dat publicităţii un comunicat ţâfnos, ambiguu şi ceţos, din care reiese că Andrei Prepeliţă ar fi fost dat afară de la cârma echipei, interimar urmând să activeze Constantin Schumacher.

De fapt, Prepeliţă a fost dat afară şi nu prea, pentru că el rămâne în continuare angajatul clubului FC Argeş. Pe post de antrenor cu portarii, aşa cum a şi fost angajat (el nefiind deţinător de licenţă Pro, care să-i permită să fie antrenor principal), a explicat ieri „Comitetul Director” – adică primarul Cristian Gentea – pentru un site de sport.

„Domnul Prepeliță are contract de antrenor cu portarii. Foarte bine dacă vrea să își ducă contractul la sfârşit, să stea să antreneze portarii”, declarase deunăzi primarul Cristian Gentea.

Aseară, într-o emisiune televizată la postul Pro Arena, fostul internaţional şi antrenor Victor Piţurcă, invitat să se pronunţe despre circul de la clubul FC Argeş, i-a luat apărarea lui Andrei Prepeliţă şi a acuzat conducerea clubului piteştean că nu se pricepe la ce conduce; adică la jocul de fotbal.

„… el (Andrei Prepeliţă – n.r.) trebuia păstrat. A avut rezultate bune la Piteşti, anul trecut a dus echipa în play-off, deşi nu i se dădea nicio şansă. Eu i-aș fi făcut contract încă 3-4 ani, l-aș fi lăsat să muncească în continuare, dar așa e regula la noi.

Eu cred că cei care conduc acolo (la clubul FC Argeş – n.r.) nu sunt profesioniști, nu cunosc foarte bine acest joc, fotbalul, și au făcut o mare greșeală cu schimbarea lui Andrei Prepeliță”, a spus tranşant Victor Piţurcă.

Cine sunt conducătorii lui FC Argeş, despre care Piţurcă spune că-s nepricepuţi

Teoretic, clubul FC Argeş e condus de un Consiliu Director din care fac parte domnii Mihai Foamete (preşedinte), Constantin Angelescu (vicepreşedinte) şi Ion Alin Vişan (secretar general).

Ar mai fi, ca factor decident, Adunarea Generală a Acţionarilor, unde se regăsesc domnii Cristian Gentea, primarul Piteştiului, Mihai Marinescu şi Romi Becheanu, ca membri AGA.

Aceştia sunt cei care, teoretic, cum spuneam, conduc clubul FC Argeş. Cine îl conduce, practic, ştiu şi copiii de gimnaziu: Omul de Cuvânt.

Dacă poate cineva să spună că vreunul dintre aceşti domni mai sus pomeniți are vreo tangenţă cu jocul de fotbal sau că s-ar pricepe la aşa ceva mai bine decât Andrei Prepeliţă sau Victor Piţurcă…

sursa foto: Facebook/Victor Piţurcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Vrei să afli cum să economisești bani la energie în perioada rece? Află mai multe din acest articol!

Odată cu venirea frigului, crește considerabil consumul de energie...

Ajutoarele suplimentare pentru Galați și Vaslui ajung începând de luni, 7 octombrie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Agenției Naționale...

Leroy Merlin a investit 2 mil. euro pentru deschiderea magazinului din Pitești Shopping Park

Pitești, 02 octombrie 2024 – Leroy Merlin, retailer specializat...

Victorie pentru Simona Halep la turneul WTA 125k de la Hong Kong

După mai bine de 2 ani, Simona Halep reuşeşte...

Tottenham a învins dramatic pe Coventry în Carabao Cup. Drăgușin, titular!

Drăguşin, titular la Tottenham, contribuie la victoria dramatică împotriva...

Fără apă potabila în cartierele Mărășești, Dacia, Teilor și Cartierul Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea...

Un aliat în ameliorarea durerilor reumatice – perna electrică

Durerile reumatice afectează milioane de oameni în întreaga lume,...