- Un interviu realizat de de Antonio Jiménez Barca pentru cotidianul spaniol El Pais (Ţara, în traducere), fotografii de Raúl Belinchón
Cotidianul ”El País” este cel mai important periodic din Spania. În suplimentul său săptămânal, ”El País Semanal”, a fost publicat un interviu cu prietenul nostru Vicente-Juan Ballester Olmos. Îl considerăm relevant și pentru spațiul românesc unde predomină confuzia abil întreținută de mass-medii mercenare între notorietate și pricepere. Între tupeu și bun-simț. Între vorba goală și studiul aprofundat. Între divertisment și cercetare. Între nevoia de a crede orice și dorința de a ști. Traducerea a fost realizată de Carmen Elena Roșu.
Vicente-Juan Ballester Olmos a început să urmărească extratereștrii la vârsta de 17 ani. Cincizeci și șapte de ani au trecut și nu a încetat niciodată să analizeze OZN-urile. Dar rigoarea sa în aplicarea unei metode raționale de investigație l-a determinat, în mod paradoxal, să nu mai creadă în farfurii zburătoare. Știe atât de multe încât Armata i-a cerut ajutorul pentru a-și declasifica cazurile obscure de observații a unor fenomene rare.
După 57 de ani de investigare a OZN-urilor, Vicente-Juan Ballester Olmos, în vârstă de 73 de ani, a ajuns la o concluzie: OZN-urile nu există. Cel puțin, cele care sunt înțelese ca nave spațiale cu echipaje extraterestre. Nu a sosit o ființă de pe altă planetă aici, la cârma unei farfurii zburătoare.
– Și nu e asta o dezamăgire după atâta studiu?
– Nu, o eliberare.
– Și nu simți că ai irosit jumătate din viața ta urmărind ceva care nu există?
– Nu, pentru că aventura de a o descoperi a fost și este fascinantă.
Casa lui Ballester Olmos este un apartament perfect normal, în centrul Valenciei.
Nu și biblioteca lui de studiu: ordonată la milimetru, depozitează mii de cărți, în spaniolă, engleză și franceză, despre OZN-uri, astronomie, extratereștrii, observații și astrofizică printre alte subiecte, întotdeauna legate de (posibila) sosirea pe Pământ a unor ființe de pe alte planete.
Pe unul dintre rafturi se află cele 11 cărți pe care el însuși le-a scris pe această temă. Arhivele de documente pe care le păstrează, de asemenea, ordonate cu grijă, înregistrează una câte una sutele de informații din investigațiile sale pe teren și imersiunile în marea de documente de la organisme oficiale și neoficiale: el păstrează ca pe un tezaur fotografiile de obiecte luminoase pe laminate de plastic, tăieturi de ziare din cinci decenii, traiectorii de obiecte, desene de extratereștri conform mărturiilor informatorilor, dosarelor militare, înregistrări ale interogatoriilor martorilor…
El este un Sherlock Holmes al ufologiei. Meticulozitatea lui, obsesia lui pentru date precise și faptul că nu s-a lăsat convins în prealabil l-a condus, cu ani în urmă, la un locotenent-colonel din serviciile secrete spaniol. Oarecum copleșit de faptul că trebuia să declasifice și să facă publice mai mult de o sută de cazuri de OZN-uri înregistrate de armata spaniolă, ofițerul de informații l-a sunat pentru a-i cere ajutorul.
Ballester a fost încântat să accepte. El se pregătise din adolescență pentru asta.
Adesea, un detaliu determină o viață. Un fleac explodează și totul se întoarce cu susul în jos pentru totdeauna.
Tânărul Ballester Olmos, un băiat studios de 16 ani, pasionat de știință, citea o carte de astronomie când o notă de subsol notă de subsol l-a împins pe canapea: textul afirma că au existat piloți de aviație americani care au pretins că au observat pe cer obiecte luminoase ciudate care nu aveau nicio explicație logică sau științifică. Un detaliu fără importanță.
Alții ar fi trecut peste. Sau ar fi fost mulțumiți să caute în altă parte pentru mai multe informații despre aceste fenomene, să consulte mai multe cărți, să facă saltul logic către romane și filme. Vincent-Juan, nu. Vincent-Juan dădu piept cu el.
Primul pas a fost făcut câteva luni mai târziu. A fost pe 22 octombrie în 1966. În acea zi a citit un titlu în ziarul Levante: ”Obiect luminos pe cerul din Valencia”.
Textul, semnat de Pelejero, un jurnalist local, începea astfel: ”Ieri dimineață, la ora cinci și jumătate, un paznic dintr-unul dintre depozitele portului ne-a chemat să ne informeze că a văzut un obiect ciudat care traversa cerul emanând o lumină puternică. Noi nu adăugăm sau omitem nimic…”. Vincent-Jean și-a rugat tatăl să îl ducă cu mașina în portul Valencia pentru a încerca să afle ce a fost. A fost primul său proiect de investigare a OZN-urilor.
L-a intervievat pe paznicul care a dat avertismentul. A făcut o schiță a zonei, incluzând poziția martorului precum și apariția și traiectoria obiectului, care era de culoare roșu aprins și galben, a căutat posibile explicații la experți și a redactat un raport dactilografiat, pe care încă îl mai are în arhiva sa infinită și care precizează că bila care a traversat cerul deasupra Valenciei la primele ore ale acelei dimineții a fost, cu certitudine absolută, ”un meteorit incandescent”.
Apoi a adăugat, în dreptul semnăturii sale, ”NEGATIV”. Cu alte cuvinte: nicio dovadă a existenței unor ființe extraterestre.
Acesta a fost doar un presentiment. Dar în loc să fie descurajat sau demoralizat, începătorul era foarte hotărât. Ar trebui să continue să caute. Ar trebui să caute în altă parte.
A început să studieze pentru a obține o diplomă, dar a renunțat la ea din cauza obsesiei sale pentru OZN-uri. Începu să lucreze la Ford, unde a devenit manager în cadrul departamentului financiar. S-a căsătorit, a avut trei copii.
Recunoaște că nu ar fi putut face ceea ce a făcut fără acea slujbă care i-a lăsat timp și din care s-a pensionat anticipat la vârsta de 57 de ani, și fără acea femeie care a acceptat ca o mare parte din casa și existența soțului ei să fie dedicate OZN-urilor.
Nu a fost întotdeauna un sceptic, dar nu a fost niciodată credul. Există tăieturi de ziar în care, la vârsta de 20 sau 25 de ani, afirmă că nu există nicio dovadă a existenței farfuriilor zburătoare. ”Nu am vrut niciodată să cred din principiu. Tot ceea ce îmi doream era să știu. La început am crezut pentru că bătrânii mei, adică mulți cercetători care m-au precedat, au crezut.
Dar apoi, încetul cu încetul, mi-am dat seama că totul era doar fum. Nu a fost ceva care s-a întâmplat peste noapte. A fost treptat”. Între timp, a intervievat zeci de oameni care au pretins nu numai că au văzut farfurii zburătoare, dar și extratereștrii care coboară din ele sau care manevrează în interiorul lor. ”Acesta a fost lucrul interesant.
Cum o persoană normală, care nu minte, să pretindă că a văzut asta? Aceleași tipare se repetă mereu: este întotdeauna un singur martor, iar romanii obișnuiau să spună: «Un singur martor, niciun martor».
Nu există niciodată dovezi obiective (amprente digitale, urme pe sol…) care nu sunt circumstanțiale. Pentru a înrăutăți lucrurile, entitățile antropomorfe pe care pretind că le-au întâlnit nu coincid niciodată de la un martor la altul: uneori sunt înalte, alteori scunde, alteori au un cap imens.
Analiza motivelor pentru care cineva crede că a văzut așa ceva este o chestiune psihologică. Acești martori nu m-au mințit: mulți dintre ei au crezut că au văzut ceea ce au spus că au văzut. Dar nu era adevărat”.
Uneori, fenomenul este mai complicat și mai deranjant. În seara zilei de 5 martie 1979, în Insulele Canare, sute de martori și observatori din diferite insule au văzut simultan un fenomen luminos pe care l-au definit ca fiind o minge, un obiect, o rachetă, o dâră și chiar o electrocardiogramă desenată în spațiu. Nu numai martorii de la fața locului au văzut acest lucru.
Raportul secret pe care Forțele Aeriene l-a întocmit pe această temă – declasificat împreună cu toate celelalte în anii 1990 – adaugă mărturiile transcrise ale unor piloți care zburau în acea perioadă în zonă și ale unor controlori. Doar câteva dintre ele sunt reproduse aici:
Pilotul aeronavei 1: Avem un obiect luminos în dreapta noastră!
Pilotul aeronavei 2: Cred că se află pe verticala insulei Tenerife și urcă!
Pilotul aeronavei 3: L-am văzut venind spre noi, lăsând o dâră luminoasă cu o viteză enormă și, dintr-o dată, s-a oprit și-l putem vedea încă oprit.
Controlor la baza aeriană militară: Nu vedeți o chestie luminoasă foarte ciudată acolo și acolo? Toate avioanele îl văd și noi la fel (…) A urcat la 70.000 de picioare în 10 secunde! Este scandalos! Să vedem dacă suntem invadați de OZN-uri?
Comandantul care a acționat în calitate de monitor de instrucție pentru acest raport a concluzionat: ”După analiza acestui fenomen (…) trebuie să luăm în considerare în mod serios necesitatea de a accepta ipoteza că aeronave de origine necunoscută și conduse de o energie la fel de necunoscută se deplasează liber pe cerul Insulelor Canare”.
În cele din urmă, Ballester Olmos a dovedit ceea ce el – și alții – presupuseseră de la început: efectul lumios se datora unei rachete. Mai exact, o rachetă balistică intercontinentală americană lansată de pe un submarin aflat la 1.000 de kilometri de Insulele Canare. Și a dovedit-o – așa cum a dovedit zeci de fenomene aproape identice în același deceniu – comparând datele și orele lansărilor cu cele ale aparițiilor din Insulele Canare, când a avut acces la documente secrete ale Marinei americane.
Despre asta a fost vorba toată viața lui: să demonstreze cu date, susținute de tehnică și metodă științifică, chiar și cu prețul propriei dorințe, că nu o farfurie zburătoare a fost cea pe care un pilot sau un șofer a zărit-o pe un drum singuratic, ci planeta Venus, sau o rachetă, sau un balon sondă, sau reintrarea în atmosferă a unor resturi spațiale, sau un meteorit, sau un nor, sau o pasăre….
Poziția sa l-a costat ciocniri cu un coleg care este mai înclinat să proclame cu nonșalanță existența extratereștrilor. Fenomenul OZN a fost alimentat de o perioadă istorică specifică, cea care a coincis cu cucerirea spațiului.
Iar Ballester Olmos face parte din generația de ufologi care a început atunci. El a luptat mereu pentru ca armata, care își păstrase cu gelozie dosarele OZN din 1962, să le declasifice.
De aceea, a simțit ca pe o victorie personală când, într-o dimineață din 1992, când se afla la sediul Comandamentului Forțelor Aeriene din Madrid, consultând niște documente, a fost chemat de către șeful secției de informații a Comandamentului Operațional Aerian (MOA) și responsabil cu desecretizarea dosarelor OZN ale armatei, locotenent-colonelul Ángel Bastida, care îi cunoștea munca, pentru a-l ajuta să explice și să scoată la lumină toate aceste informații.
O echipă multidisciplinară a fost creată pentru a analiza cele 84 de dosare, care au ajuns la 2.000 de pagini și care se refereau la 122 de apariții (inclusiv cea a rachetei menționate mai sus). Aceștia au rezolvat toate cazurile, cu excepția a două, care, din cauza vechimii lor, nu conțineau suficiente date pentru a oferi o explicație convingătoare. Nici urmă de farfurii zburătoare.
Deci nu există nimic acolo? Suntem singuri? Întrebarea devine aproape amară atunci când este adresată unui om care și-a petrecut o viață întreagă urmărind extratereștrii, în parte fără succes pentru că folosește metoda Sherlock Holmes de a nu se înșela singur.
El ne asigură că probabilitatea existenței vieții inteligente în univers este foarte mare, Carl Sagan a estimat că numai Calea Lactee ar putea adăposti milioane de civilizații, că există studii recente care vorbesc de 5.000 de exoplanete cu posibilități.
Dar apoi adaugă că marea problemă este că cea mai apropiată exoplanetă dintre toate se află la mulți ani-lumină de Pământ și că viteza luminii nu poate fi depășită. El concluzionează:
– Poate că există extratereștri, dar nu pot ajunge aici.
