Am
Am "devastat" Franţa şi Germania. He he !

„Viorica Dăncilă, fost premier al României în guvernul PSD-ALDE și fostă candidată la prezidențiale a PSD în 2019, a fost numită consultant de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a confirmat pentru G4Media.ro biroul de presă al BNR”, au informat azi colegii de la site-ul G4Media.

„Fostul premier PSD va ocupa funcţia de Consutant pe Strategia de Sustenabilitate şi Energie Verde la Banca Naţională Română. Dăncilă a fost angajată în 15 mai, iar salariul său net va fi de circa 10.000 de lei lunar, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Pentru a se angaja în corpul consultanților, din care mai fac parte circa 20 de persoane, Dăncilă a depus un dosar și a susținut un interviu.

Viorica Dăncilă este absolventa Facultății Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi de la Institutul de Petrol şi Gaze (din Ploieşti, facultate unde, pe vremea când era Dăncilă studentă, nota 5 garanta admiterea – n.r.). Ulterior, a terminat și un master în Spațiul Public European la SNSPA (fosta academie a PCR „Ştefan Gheorghiu – n.r.)”, au mai scris cei de la G4Media.ro

Până să ajungă premier (fusese europarlamentar, post în care a fost suplinită de Gabriela Zoană, o altă glumă proastă a politicii româneşti), de dna Dăncilă nu auzise nimeni. Apoi, interminabilul şir de gafe comis de dumneaei l-a scos, efectiv, pe bietul Bulă din folclor.

A declarat că se bucură să fie la Priştina (capitala provinciei sârbe Kosovo, stat autodeclarat independent pe care România nu-l recunoaşte), dar ea era în vizită în Muntenegru, la Podgorica, a spus că economia noastră „a devastat-o” pe cea a altor ţări europene, în loc de „a devansat-o”, insista că autostrăzile „ajută la deconcesionarea” traficului rutier şi multe alte asemenea mostre de incultură crasă şi de habarnism.

Alături de Viorica Dăncilă, un alt dinozaur pesedist a mai primit o sinecură la Banca Naţională a României: fostul ministru şi europarlamentar Ioan Mircea Paşcu.

Articolul din care am citat mai sus poate fi lecturat dând click pe link-ul de mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here