„25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă sentimente contradictorii.

Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oameni, pentru locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel.

Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea, dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România”.

Este mesajul vedetei Pro TV Elena Lasconi, care a demisionat după 25 de televiziune, pentru a se putea concentra pe alegerile locale de anul acesta, în care vizează postul de primar al Câmpulungului.

Dna Lasconi va candida din partea USR, după cum deputatul de Argeş Ionuţ Moşteanu anunţase la mijlocul lunii decembrie anul trecut. Elena Lasconi are 48 de ani, e originară din judeţul Hunedoara (Haţeg) şi s-a înamorat de oraşul muscelean după mai multe vizite în zonă.

Are o casă de vacanţă la Câmpulung şi speră să se mute cu totul, dacă va fi aleasă primar.

Câmpulungul e condus din 2016 de primarul Liviu Ţâroiu, de la PSD, dar care nu mai poate candida pentru un nou mandat, din cauza unor probleme penale generate de faptul că s-a urcat băut la volan şi a comis un accident în oraş.

În atare condiţii, dna Lasconi e cotată ca având destule şanse să câştige cursa pentru Primăriei, în ciuda reticenţei cunoscute a muscelenilor faţă de cei din afara zonei.

sursa foto: Facebook/Elena Lasconi alege Câmpulung

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here