Uzina Dacia de la Mioveni nu se închide, așa cum cum s-a vehiculat pe rețele sociale, ci doar a intrat în programul de mentenanță anual.
Acest program anual de mentenanță și revizii programate – numit remont – a debutat chiar ieri la uzina Dacia de la Mioveni. Exact la fel stau lucrurile și la celălalt producător de autoturisme din România, Ford Craiova.
Astfel, Dacia nu mai produce mașini până în data de 25 august. Ford, la fel, până pe 19 august. Până atunci, se lucrează exclusiv la operațiunile de remont.
CITIȚI ȘI: Mihai Bordeanu, șeful Dacia: ”Piața auto e deprimată pentru că țara toată e deprimată”. Dacia crește peste tot, numai în România nu (mai 2026)
Oprirea temporară a producției la uzinele Dacia și Ford înseamnă o economie de electricitate de aproximativ 200 de MW, a anunțat ieri prim-ministrul Ilie Bolojan, după o întâlnire cu marii consumatori industriali, la sediul Guvernului.
Acest lucru pică foarte bine în această perioadă de criză energetică, în care România (ca și alte state din zonă) nu mai poate produce atâta electricitate câtă consumă. Pentru acoperirea deficitului de electricitate, Guvernul Ilie Bolojan a luat măsuri de reducere a consumului, în special la marii consumatori industriali, fără a fi afectată în vreun fel livrarea de electricitate locuințelor particulare.
De asemenea, se recurge deja la importuri de energie electrică din Bulgaria și Ucraina.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

