După ce, imediat după Sărbătorile de Paşti, uzina Dacia de la Mioveni repornise parţial activităţile de producţie, pe bază de voluntariat (se întâmpla, mai precis, pe 21 aprilie), de azi încolo la Dacia se lucrează în ritm normal.

În cele câteva săptămâni de întrerupere a activităţii, managementul uzinei a luat măsuri de securitate a muncii pentru angajaţi de o meticulozitate fără precedent.

Toate spaţiile din interiorul uzinei au fost dezinfectate şi igienizate, iar Primăria din Mioveni s-a ocupat, cu aceeaşi meticulozitate, de dezinfectarea, curăţarea şi igienizarea tuturor căilor de acces spre uzină.

Toate mijloacele care asigură transportul salariaţilor spre uzină, inclusiv cele ale prestatorilor externi, au fost şi ele igienizate şi dezinfectate. De asemenea, în autobuze cu capacitatea de 42 de locuri sunt îmbarcaţi cel mult 20 de lucrători.

La locurile de muncă, personalul poartă măşti, iar peste tot la posturile de lucru sunt instalate panouri de protecţie şi flacoane cu soluţii dezinfectante.

E valabil şi pentru cantinele din incinta uzinei, a căror capacitate de servire pe serie a fost redusă la jumătate, pentru a se pute păstra distanţa cerută între oameni.

Chiar şi la grupurile sanitare, între chiuvete au fost amplasate panouri de protecţie, iar la locurile de fumat au fost puse mai multe scrumiere.

Toate aceste eforturi, pentru a reduce la minimum pisibil orice posibilitate de infectare sau de propagare a coronavirusului.

Aceleaşi veşti bune vin şi de la celălalt producător auto român, Ford Craiova, care, de asemenea, a reluat de azi producţia.

Deocamdată, într-un singur schimb, cu circa jumătate din angajaţi, dar sunt semne că şi la Ford să va munci, în curând, la nivelul de dinainte de pandemie.

sursa foto: capturi video grupul Renault

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here