Universitatea din Piteşti, printre ultimele din ţară în top 25 al anului 2020

Date:

Share post:

Cele mai bune universități din România anului 2020 sunt Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București, se arată într-un articol publicat azi de portalul de ştiri specializat în Educaţie şi Învăţământ edupedu.ro

Cele trei universităţi care se află anul acesta pe podium sunt acolo de cinci ani de zile consecutiv, ceea ce înseamnă că, la ora actuală, acestea sunt cele mai bune universităţi din România.

Din păcate, Universitatea din Piteşti nu se regăseşte în plutonul fruntaş al instituţiilor de învăţământ superior; dimpotrivă.

Topul universităţilor a fost realizat de o asociaţie a cercetătorilor români care activează deopotrivă în ţară şi în străinătate, numită „Ad Astra”.

„La coada clasamentului, se bat pe ultimul loc 10 universități: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea din Oradea, Universitatea din Pitești, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din București, potrivit clasamentului publicat de Ad Astra”, se arată în articolul citat.

Anul trecut, Universitatea din Piteşti ocupa locul 25 pe ţară. Despre o eventuală prezenţă în aceste topuri a celeilalte instituţii de învăţământ superior din Piteşti, Universitatea particulară „Constantin Brâncoveanu”, nici n-are sens să vorbim.

De altfel, nici anul acesta, şi nici anul trecut, nicio universitate particulară nu a reuşit să intre în topul celor mai bune universităţi din România. Lucru care miră puţină lume.

Articolul integral din care am citat aici poate fi lecturat accesând următorul link:

sursa foto: dacca.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular