Aflaţi în cursă pentru promovare în prima ligă de fotbal, cei de la CS Mioveni au început ca din puşcă meciul din această seară, de pe terenul liderului FC Universitatea Craiova.

Blănaru a marcat la primul atac al argeşenilor; meciul începea, astfel, de la scorul de 1-0 pentru CS Mioveni.

Din păcate pentru argeşeni, aceştia au încetat, practic, să mai joce după ce au deschis scorul. Toată prima repriză a fost o cursă de urmărire a oltenilor, căreia Mioveniul i-a răspuns cu un joc defensiv, distructiv şi atât.

A ţinut, până la pauză, pentru că gazdele au risipit nonşalant cele câteva bune ocazii de a egala avute. Dar după pauză, gazdele au ieşit mult mai decise de la cabine şi terenul s-a înclinat periculos spre poarta lui Iustin Popescu.

După vreun sfert de oră din partea secundă, au venit cele 10 minute horror pentru CS Mioveni.

Mai întâi, a survenit egalarea, în minutul 59 (autor, italianul Compagno, atacant care a ratat în prima repriză 2-3 situaţii foarte bune de gol), după numai trei minute, gazdele au preluat şi conducerea (gol Negru, din ofsaid, după pasă de la Compagno), iar peste alte 4-5 minute, puştiul de numai 18 ani, Alexandru Blidar, a făcut 3-1, după o respingere anapoda a lui Popescu.

Iustin Popescu a respins fix la atacantul craiovean Blidar, care nu prea putea rata din 10-12 metri, singur cu toată poarta în faţă

Meciul s-a schimbat cu totul. După ce au tras mâţa de coadă, păcălind fotbalul vreme de mai bine de o oră, jucătorii Mioveniului au început să alerge după egalare.

Bineînţeles, craiovenii au făcut şi ei ca şi argeşenii, în prima repriză, închizând jocul. Numai că antrenorul Pelici a introdus în teren două vârfuri de calitate, Işfan şi Massaro, care au intrat cu poftă de joc pe teren şi s-a văzut asta, imediat, şi pe tabelă.

Rădescu a centrat şi Garutti, acest brazilian despre care nu ştim mai nimic, a marcat, cu capul, dintr-o poziţie de ofsaid clară pentru toată lumea, mai puţin pentru tuşierul de pe acea parte şi pentru centralul Antonie.

CS Mioveni mai avea 10 minute plus prelungiri la dispoziţie. Işfan şi Massaro au impulsionat atacul argeşean, în special primul fiind un permanent pericol pentru poarta olteană. N-am înţeles de ce a intrat abia în minutul 72, când jocurile erau cam făcute.

Argeşenii au ratat 2-3 situaţii bune de gol pe final. Pe o contră, Craiova a primit, corect, un penalty, transformat impecabil de căpitanul Albu, aşa că s-a încheiat 4-2 pentru FC Universitatea Craiova.

Cu 49 de puncte, Craiova e prima favorită la promovarea directă, urmată de Rapid, cu 43 de puncte şi un meci mai puţin jucat.

CS Mioveni, cu numai 42 de puncte, mai poate spera la promovarea directă doar dacă îşi câştigă meciurile, iar Rapidul o va „comite”, în stil giuleştean, cel puţin o dată.

Altfel, CS Mioveni e favorită să meargă la baraj, unde ar putea da peste FC Sibiu, Dinamo, Voluntari, Gaz Metan Mediaş sau Viitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here