Ieri după-amiază, un turist american, care efectua un traseu montan în masivul Făgăraş, a cerut ajutorul celor de la Salvamont, după ce, din cauza epuizării, nu a mai putut ajunge la destinaţie. În plus, turistul era şi neechipat pentru drumeţii montane, în condiţiile climatice actuale de la mare altitudine.

Un echipaj de la Salvamont Sibiu l-a găsit pe american în punctul numit Custura Sărăţii şi l-a coborât de pe munte în condiţii de siguranţă. „Din fericire avea cort şi a reuşit să se adăpostească până a fost recuperat de către salvamontişti”, au informat cei de la Salvamont Sibiu.

Turistul american a fost coborât în siguranţă de pe munte

Un comentariu ironic au avut de făcut şi salvamontiştii din Argeş: „O fi de la încălzirea globală… Ne referim la lejeritatea echipamentului domnului în cauză. Ca să nu mai spunem că nu a avut habar unde vine şi a făcut atac de panică”.

Anul acesta, salvamontiştii din Argeş au avut zeci de astfel de intervenţii, pentru a „recupera” de pe munte aşa numiţi „munţomani” sau „pantofari”, adică turişti care îşi supraestimează posibilităţile fizice şi se aventurează pe munte, de cele mai multe ori, neechipaţi corespunzător sau chiar neechipaţi de-a binelea.

sursa foto: Salvamont Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here