Am primit, deunăzi, prin email, o misivă de la un tânăr din Braşov, George Olteanu, activist civic, implicat în mai multe proiecte caritabile şi umanitare, dar care el însuşi nevoie, acum, de ajutor.
Cu scuzele de rigoare pentru lipsa diacriticelor, publicăm mai jos mesajul respectiv.
„Nu sunt un pomanagiu care cere pomana. Sunt un om care la rindul lui ajuta, atit tacit cit si impreuna cu citiva jurnalistii inimosii din Brasov ajutam oamenii care au nevoie de ajutorul nostru. Atit prin campanii umanitare, cit si prin evenimente caritabile, organizate de ei sau de mine unde particip ca si speaker motivational (am verificat, aşa este – n.r.)
Trec de ceva vreme si eu printr-o perioada grea din viata mea si am nevoie de un minim ajutor
Am multe probleme medicale cit si locativa.
Te rog din adincul sufletului, ajutati-ma cu un reportaj la rubrica social, despre cazul meu, pentru a ma putea ajuta cu promovarea campaniei de stringere fondurii pe facebook, pt salvarea mea de la moarte cit si din casa tatalui meu violent, alcoolic, cu probleme psihice.
Ti-am atasat documentatia necesara, acte doveditoare (le puteţi vizualiza în galeria foto de mai jos, o parte din ele – n.r.). Iti stau la dispozitie cu orice informatie, pe google poti citi mai multe despre mine, sunt public.
Prin aceasta cerere iti dau acordul meu sa poti folosi toate informatiile si pozele pe care ti-le pun la dipozitie si materialele ce le poti gasi despre mine pentru a le putea publica in presa.
Te rog ajutati-ma, sa ma ajut, sa pot sa imi duc menirea mai departe de a ajuta pe ceilalti. Daca scap din aceasta puscarie metaforic vorbind, am infintat un ONG, se numeste Asociatia Umanitara Sos Sna Gata din Brasov, nu am activitate la ea dar inoiesc actele anual, sunte pe zero, si daca scap de aici o voi dezvolta sa ajut oameni.
Ajut chiar si asa dintre patru peretii, sunt punte de legatura intre cei napastuitii, saracii, neajutorati si oameni cu suflet…
… Acesta este lik-ul cazul meu, a stringere mele de fonduri pe facebook! https://www.facebook.com/donate/828535141340818/3219431435013281/
Am nevoie de cite mai multe SHARE pentru a putea vedea cit mai multa lume”.
Despre cazul lui George Olteanu a informat inclusiv postul Pro TV, aici.
Unde puteţi dona pentru George Olteanu
Sucursala Judeteanã Brasov a BANCII COMERCIALE ROMANE
Cod IBAN: RO19RNCB0053048480440006 (lei)
Cod IBAN: RO30RNCB0053048480440002 (euro)
titular Olteanu George Gabriel
Sucursala Judeteanã Brasov a CEC BANK ROMANIA
Cod IBAN: RO13CECEB00008RON1513964 (lei)
Cod IBAN: RO24CECEB000D6USD1513965 (usd)
titular Olteanu George Gabriel
paypal.me/OlteanuGeorgeGabriel
Mesajul mamei lui George
„George se lupta inca de la nastere cu o boala, cu SMA 3 (Amiotrofia musculară spinală tip 3), aceeași boală genetică rară care distruge mușchii întregului corp, a avut simptome ale bolii încă de la naștere, însă multă vreme nu am știut ce are.
George bebeluș era ca o păpușă care stătea așa cum o aranjai. Cu greu si prin recuperai grele a putut merge pina la virsta de 11 ani.
Iar din 2004 sufara de Bronsita Super Supurativa, acumulezaza un litru de secretii in ambii plaminii pe care trebuie sa le scota printr-o terapie rudimentara, ore multe zilnic, cam 6 si extrem de obositoare si riscanta, alaturi de mine, asfel ar putea muri asfixiat.
De cele mai multe ori dupa o asa terapie istovitoare adoarme nemincat.
Sunt rarele noptile cind doarme pe perna ci rezemat cu capul pe dulap datorita faptului ca respira greu.
Eu si fiul meu traim intr-un infern , fara acesibilitate, la et 3 intr-un bloc de patru nivele si fara lift, fara ca sa am puterea de al cobori pe scarii, decit ajutata de doi barbati cu putere, care sa il coboare pe scarii cu scaunul pe George si fara posibilitatea de a face schimb de locuinta la parter, avind in vedere ca apartamentul este propietata sotului meu care este alcoolic cu probleme psihice, violent verbal si fizic si rau voitor.
George are nevoie de liniste si de libertate”.
Galerie foto, documente doveditoare






sursa foto: George Olteanu