Un puşti de 13 ani şi-a lovit cu cuţitul un coleg, în curtea unei şcoli din Bascov

Date:

Share post:

Un elev de numai 13 ani al unei şcoli din Bascov s-a încăierat aseară cu un coleg cu un an mai mare şi l-a lovit pe acesta cu cuţitul (cu briceagul, după alte surse). Incidentul s-a petrecut pe terenul de sport din incinta şcolii.

Micul agresor, cunoscut, de altfel, ca având un comportament turbulent, a fost imobilizat de agentul de pază al Şcolii Gimnaziale „Virgil Calotescu” din Bascov (Păişeşti) şi predat ulterior agenţilor de Poliţie sosiţi la faţa locului.

„… Minorul agresat, în vârstă de 14 ani, fiind găsit în stare de conștiență, cu o plagă la nivelul piciorului stâng. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Minorul de 13 ani, care ar fi comis agresiunea a fost condus, în prezența aparținătorilor săi, la sediul poliției, pentru audieri.

De asemenea, au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu privire la acest eveniment…

… Precizăm faptul că, anterior, în cursul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliție Rurală Bascov au efectuat, în repetate rânduri, activități informativ-preventive pentru prevenirea delicvenței juvenile, la unitatea de învățământ în cauză, inclusiv la clasa unde este înscris minorul de 13 ani.

De asemenea, în urma informărilor emise, în cursul anului școlar 2021-2022, de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, minorul de 13 ani a urmat un program de consiliere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

De notat că, în afara acţiunilor preventive şi educative desfăşurate de poliţişti la şcoala „Virgil Calotescu” din Bascov, acolo a avut loc, chiar anul acesta, în luna mai, un concursul național pentru prevenirea violenței psihologice – bullying, desfăşurat sub genericul „Nu fi violent! Fii inteligent!”

Se pare că degeaba.

Cazul puştiului-cuţitar de la Bascov nu e nici pe departe primul incident violent, petrecut în Argeş, în care e implicat cel puţin un minor. Anul acesta, în luna aprilie, un licean de 16 ani, din Capitală, aflat în vizită la Piteşti, şi-a înjunghiat în piept un tovarăş de joacă cu care avusese o dispută.

sursa foto: Facebook/Şcoala Gimnazială Virgil Calotescu Bascov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

David Popovici s-a retras din finala de la 400 m liber de la Roma

Într-o postare făcută de către Federaţia Română de Nataţie...

Tânără de 20 de ani din Piteşti, şi băută, şi drogată, la volan

Din ce în ce mai des în ultimul timp,...

Profesor universitar clujean, în presa israeliană: Viktor Orban, un Nicolae Ceauşescu mai „spălat”

Profesorul universitar Zoltan Tibori Szabo, de la Universitatea Babeş-Bolyai...

Cod galben de caniculă, azi, mâine şi poimâine

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis azi o...