În urma unor controale de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse în această perioadă, jandarmii din Câmpulung au depistat un bărbat de 44 de ani, în incinta unei săli de jocuri, jucându-se la păcănele, a informat biroul de presă al Jandarmeriei Argeş.

Acesta nu trebuia să părăsească domiciliul (din Lereşti – n.r.) fiind aflat sub măsura izolării în urma testării pozitive cu COVID-19.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 65, litera i) din Legea 55/2020. Totodată, situația a fost comunicată DSP Argeș, pentru impunerea măsurilor suplimentare, respectiv carantinarea individului.

Imaginea este cu titlu de exemplificare.

sursa info: Jandarmeria Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here