Şeful Direcţiei de sănătate Publică (DSP) Argeş, dr. Alexandru Guiţă, a demisionat din funcţie în această dimineaţă, la mai puţin de trei luni după ce preluase postul de la doctoriţa Sorina Honţaru.

Dr. Guiţă fusese numit la şefia DSP Argeş după ce activitatea predecesoarei sale fusese catalogată ca fiind necorespunzătoare, la începutul epidemiei de coronavirus.

Foarte probabil, dr. Alexandru Guiţă a plătit cu funcţia pentru explozia cazurilor de noi infectări cu coronavirus (Covid 19) din judeţul Argeş, după ce, pe timpul stării de urgenţă, situaţia la nivelul judeţului fusese ţinută sub control.

Fostul şef al DSP Argeş, medic militare de profes, cu gradul de colonel, condusese, până la trecerea în rezervă, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti.

După trecerea în rezervă, dr. Guiţă s-a înscris în PNL, partid care i-a încredinţat preşedinţia Comisiei de Sănătate a organizaţiei Argeş.

Autorităţile judeţene nu au confirmat, deocamdată, oficial, ştirea demisiei dr. Guiţă, iar domnia-sa n-a putut fi contactat în această dimineaţă. Faptul este, însă, de notorietate, aşa încât sunt puţine dubii în acest sens.

În imagine, dr. Alexandru Guiţă, la ultima conferinţă de presă susţinută la Prefectura judeţului Argeş.

Actualizare – Vestea demisiei lui Alexandru Guiţă a fost confirmată de oficiali ai Prefecturii Argeş. Motivele demisiei ar fi, cică, unele „personale”.

sursa foto: Prefectura Argeş

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here