Un drum judeţean din Argeş, Albeşti-Cicăneşti, în stare avansată de degradare. Zeci de localnici îşi rup maşinile în hârtoape (galerie foto)

Date:

Share post:

Drumul judeţean 704G, din zona de nord a judeţului Argeş, e într-o stare avansată de degradare. Nicio intervenţie semnificativă nu a avut loc asupra drumului de aproape două decenii.

DJ 704G leagă între ele localităţile argeşene Albeştii de Argeş, Cicăneşti şi Şuici. Despre porţiunea de drum Albeşti-Cicăneşti se spune că ar data de pe vremea lui Basarab Întemeietorul sau a predecesorului său, Litovoi. Aşa şi arată, azi, în 2024: ca şi cum unul dintre voievozi l-ar fi îngrijit ultima dată.

CITIŢI ŞI: Drumurile din comuna Cotmeana n-au mai fost reparate de pe vremea lui Mircea cel Bătrân

Localnicii care sunt obligaţi să-l parcurgă îşi rup, efectiv, maşinile, în puzderia de gropi din carosabil. În special porţiunea dintre Albeşti şi Cicăneşti e grav deteriorată. Dar nici cea care continuă spre Şuici nu e într-o stare cu mult mai bună.

Primarii PNL nu au trecere la Consiliul Judeţean pesedist

Oamenii s-au plâns nu o dată primarilor, însă, fiind vorba de un drum judeţean, aceştia nu au ce face. Decât, cel mult, să solicite Consiliului Judeţean, administratorul drumului, să îl repare.

Însă, primarii (Ion Ionescu, Cicăneşti, respectiv Gabriel Popa, Albeşti) sunt de la PNL. În vreme ce Consiliul Judeţean Argeş e condus de PSD. Aşa că slabe speranţe. Adică niciuna.

CITIŢI ŞI: Sătui de indolenţa autorităţilor, sătenii de Berevoeşti au reparat ei înşişi gropile din şoseaua Curtea de Argeş-Câmpulung

Aşa, de florile mărului, într-un document al CJ Argeş de anul trecut, printre investiţiile preconizate se număra şi modernizarea DJ 704G (foto, în galeria de mai jos). Însă numai cale de nici 4 km, de la Cicăneşti spre Şuici.

Oricum, totul a rămas doar la stadiul de intenţie pur teoretică. Pentru că nu s-a modernizat nimic, nicăieri, pe acel drum.

CITIŢI ŞI: Panseluţe plantate în gropile de pe un drum naţional din Argeş, lângă Curtea de Argeş (galerie foto)

ACTUALIZARE – În bugetul Consiliului Judeţean Argeş pentru anul în curs, aprobat chiar azi, e prevăzută o investiţie în „Modernizare DJ 704 G Cicănești – Șuici (DJ 703H ), Km 9+532 – Km 13+435, L=3,903 Km”. Fix aceeaşi care figura şi în bugetul pe anul trecut.

Nu sunt prevăzute nici valoarea investiţiei, nici vreun termen de realizare.

surse foto: ArgeşulOnline.ro/Bogdan Dumitru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

S-a câștigat premiul cel mare de peste 10.07 milioane de euro la loto 6/49

Dupa aproape 6 luni de la câștigarea premiului cel...