Un coșmar devenit realitate: DN7 Valea Oltului se închide timp de o lună, între 8 iulie și 9 august

0
5509

Circulația rutieră se va închide pe DN7 Valea Oltului timp de o lună, pe timpul zilei. Noaptea se va putea circula, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.

Restricția este necesară pentru efectuarea în bune condiții a lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu, a explicat ministrul Sorin Grindeanu.

Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei, pentru a permite efectiarea de lucrări la un lot de autostradă ce presupune defrișarea pădurii. Este vorba despre lotul 2 al autostrăzii Pitești – Sibiu, lucrările având loc între Boița și Cornetu.

Valea Oltului este unul dintre principalele drumuri care fac legătura cu vestul țării. Reprezentanții CNAIR spun că dacă drumul nu ar fi închis, riscul producerii de accidente ar fi foarte mare.

CITIȚI ȘI: Cât timp va fi, de fapt, închis traficul rutier pe DN7 Valea Oltului? Ce variante de ocolire au șoferii

„Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în pericol viața (corect, viețile – n.r.) celor care trec prin zonă… Din 8 iulie până pe 9 august vor fi făcute aceste lucrări care sunt foarte necesare pentru autostrada Sibiu Pitești… Nu există alte variante. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a declarat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere urmează să anunțe care sunt rutele alternative în cursul acestei luni, a mai spus Grindeanu.

”Vor exista rute alternative pe care Ministerul Transporturilor împreună cu Poliția Rutieră le vor transmite din timp, astfel încât șoferii să le cunoască”, a mai adăugat Sorin Grindeanu.

Situația pe autostrada Pitești-Sibiu, lot cu lot

Pe lotul 1 Sibiu-Boița se circulă de la finalul anului 2022. Constructorul, austriecii de la Porr Construct, au finalizat lotul înainte de termen. Detalii, aici.

Pe lotul 2 Boița-Cornetu lucrează turcii de la Mapa Insaat și Cengiz Insaat. E lotul cel mai greu al întregii autostrăzi Sibiu-Pitești. Momentan, se lucrează la amenajarea de șantier și la defrișări. Detalii aici.

Pe lotul 3 Cornetu-Tigveni lucrează italienii de la WeBuild (Astaldi), mari maeștri ai tergiversărilor, ai bătăilor de joc (a se vedea situația de la podul de la Brăila) și ai lălăielilor. Lucrările sunt la început, în stadiul amenajărilor de șantier.

CITIȚI ȘI: Cea mai mare problemă a constructorilor autostrăzii Piteşti-Sibiu: sătenii nu vor să muncească. Preferă ajutoarele sociale

Pe lotul 4 Curtea de Argeș-Tigveni lucrează constructorul austriac Porr Construct. Alături de subsidiara sa din România, Porr Construct SRL București. Cei de la Porr lucrează bine, în ritm susținut, și probabil vor fi gata cu lucrările la timp. Termenul contractual este 2026.

CITIȚI ȘI: Despăgubiri derizorii la Curtea de Argeş, pe traseul autostrăzii Piteşti-Sibiu: 9.000 de euro o casă cu 3 camere, 2,3 lei/mp de livadă

Pe lotul 5 Pitești-Curtea de Argeș lucrează același constructor italian Astaldi (WeBuild). Deși, la un moment dat, decembrie 2024 părea un termen de finalizare a lucrărilor chiar plauzibil, italienii au lăsat-o apoi mai moale. Dar se pot încadra în termenul contractual, martie 2025. Detalii, aici.

sursa foto: Facebook/Info Trafic 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.