Ministrul recent demisionar de la Educaţie, dl Valentin Popa, a ţinut să lase o impresie bună la părăsirea funcţiei. Prezent, azi, la Iaşi, la activităţile ocazionate de deschiderea anului universitar, dl Popa a declarat că a emis un ultim Ordin de Ministru, prin care înăspreşte condiţiile de obţinere a titlului de doctor.
„Recent am semnat un ordin de ministru prin care este aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor. Reglementarea reprezintă o altă premieră în România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calităţii în privinţa acordării titlului de doctor. Începând cu această generaţie de doctoranzi care intră astăzi pe băncile universităţilor, nu se vor mai putea susţine public teze de doctorat decât dacă doctorandul a publicat un număr minim de lucrări ştiinţifice în care sunt incluse rezultatele cercetării sale doctorale”, a declarat ex-ministrul Popa, citat de colegii de la Hotnews.
Domnia-sa a mai declarat presei ieşene că a luat această măsură pentru a stăvili inflaţia de titluri de doctor, acordate în circumstanţe dubioase, care a „demonetizat” acest titlu ştiinţific.
Valentin Popa a demisionat săptămâna trecută de la conducerea ministerului de resort, după un scandal cu liderii UDMR. Dânsul s-a făcut cunoscut, ca ministru, prin repetate gafe de exprimare, cea mai cunoscută fiind cea cu „pamblica” (în loc de panglică).