UEFA Conference League: nu mai avem loc nici în lumea a treia a fotbalului european. Sepsi şi Farul, eliminate

Date:

Share post:

Ultimele două reprezentante ale României în UEFA Conference League, a treia competiţie europeană, au fost eliminate aseară. Sepsi a pierdut la mare luptă, 2-3 cu Bodo/Glimt (Norvegia), în vreme ce Farul a cedat ruşinos la Helsinki, 0-2 cu HJK.

Sepsi Sfântu-Gheorghe, care remizase în tur, acasă, a fost condusă cu 2-0 la Bodo, dar a revenit formidabil, a egalat şi a luptat admirabil pentru calificare (foto). Şansa a fost de partea nordicilor, care s-au impus cu 3-2 după prelungiri.

Pentru Sepsi, care a ajuns în premieră în play-off-ul unei competiţii europene, parcursul din UEFA Conference League a fost unul meritoriu. De altfel, chiar şeful clubului covăsnean, omul de afaceri Laszlo Dioszegi, le-a spus după meci fotbaliştilor săi: „Sunt mândru de voi”.

Campioana Farul, în schimb, a decepţionat crunt a doua oară în acest sezon: după ce a devenit prima echipă românească eliminată de una din Moldova (Şerif Tiraspol), aseară a devenit şi prima care pierde o calificare în faţa unei echipe din Finlanda: după 1-2 în tur, HJK Helsinki a câştigat cu 2-0 în retur,de o manieră autoritară, mai clară decât ar sugera-o scorul.

La începutul sezonului, antrenorul Gheorghe Hagi anunţase că-şi propune accederea în grupele Ligii Campionilor. Din păcate, Farul rămâne doar o campioană de unică folosinţă, de uz intern, care nu contează în Europa.

Astfel, anul acesta nicio echipă românească nu va juca în grupele vreunei competiţii europene. Aşa ruşine mai păţise fotbalul nostru în sezonul 2018-2019. Anul acesta, pentru comparaţie, au cel puţin câte o echipă în grupe ţări ca Islanda, Azerbaijan, Insulele Feroe, Bosnia sau Kazahstan. Chiar şi provincia Kosovo are una în UEFA Conference League.

Printre ţările care, ca şi noi, se vor uita la televizor la meciurile de fotbal european se numără, între altele, Andorra, San Marino, Malta, Gibraltar, Armenia, Belarus, Georgia sau Macedonia de Nord. Cam pe aici suntem şi noi.

sursa foto: captură video DigiSport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Daniel Stanciu, în iulie 2022: „Vreau să ducem acest club la un alt nivel!” Felicitări, l-aţi dus

Daniel Stanciu, directorul executiv al lui FC Argeş, declara...

Grădina Zoologică Piteşti, deschisă în minivacanţa de Ziua Naţională

Grădina Zoologică Piteşti va fi deschisă publicului în minivacanţa...

Pompierii de la ISU Argeş, în sprijinul colegilor lor de la Constanţa

Pompierii de la ISU Argeş au trimis camioane şi...