UDMR face ce ştie mai bine: şantajează pe toată lumea

0
100

Departe de a-şi fi pus cenuşă în cap pentru cârdăşia cu PSD şi ALDE, întru punerea ţării pe butuci în ultimii ani, liderii UDMR continuă să se comporte de o manieră cel puţin reprobabilă.

După ce i-au şantajat pe pesedişti că votează moţiunea de cenzură a Opoziţiei (ceea ce au şi făcut, pentru că n-au primit ce-au cerut, deşi în vară îi asigurau pe cei de la PSD de susţinere), capii UDMR îi şantajează acum pe liberali.

Concret: deputatul Attila Korodi, liderul deputaţilor UDMR, a declarat portalului de limbă maghiară www.maszol.ro că „Uniunea e gata să semneze pentru o eventuală moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban”, dacă acesta insistă pentru introducerea votului în două tururi pentru alegerea primarilor.

Miza pentru UDMR este faptul că pot fi aleşi primari UDMR în sute de oraşe şi comune din Transilvania (un exemplu în acest sens e Satu-Mare), unde maghiarii sunt minoritari, dar au totuşi o pondere semnificativă.

În cazul Satu-Mare, deşi acolo raportul români-maghiari e de 56% la 36% (aproximativ), a fost ales primar UDMR-istul Gabor Kereskenyi.

Mai departe, ne spune chiar site-ul maghiar www.maszol.ro:

„UDMR estimează că, la alegerile municipale, ar câștiga cu aproximativ douăzeci la sută mai puține mandate de primar, dacă ar fi organizat un al doilea tur”.

Pentru a nu-şi pierde din numărul de primari, UDMR e dispus, ne zice dl deputat Attila Korodi, inclusiv să se alieze din nou cu PSD şi cu ALDE, pentru a da jos guvernul liberal.

Precizăm că alegerea primarilor în două tururi e sprijinită de PNL, de alianţa USR-PLUS, de Partidul Mişcarea Populară, al fostului preşedinte Traian Băsescu, dar şi de actualul preşedinte reales, Klaus Iohannis.

sursa foto: maszol.ro, Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here