Turul României 2022, la ciclism, va trece şi anul acesta prin judeţul Argeş, peste Transfăgărăşan, după cum am mai anunţat.
Organizat de Federaţia Română de Ciclism, în parteneriat cu Auchan România, Turul României ăşi va disputa etapa a 4-a, în ziua de 10 septembrie, pe traseul Cristian – Cârţişoara – Curtea de Argeș, cu sosire în centrul oraşului.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a competiţiei, circulația pe drumurile din afara orașelor va fi restricționată pe banda de mers a caravanei cicliste, iar mașinile care vin din sens opus vor fi trase pe dreapta.
Astfel de restricţii vor exista şi pe Transfăgărăşan, şi în municipiul Curtea de Argeş, după cum urmează:
- Închiderea circulației pentru sosirea în Etapa 4, între orele 10-19 pe traseul de intrare a caravanei: Bulevardul Basarabilor, de la strada Mihai Bravu/Strada Pompieri – strada Despina Doamna – strada Negru Vodă, până la strada Traian.
- Închiderea circulației pentru finiș și festivitățile de premiere, între orele 15-19, pe strada Eroilor, de la strada 1 Decembrie 1918 până la Bulevardul Basarabilor și pe Bulevardul Basarabilor, de la strada Eroilor până la strada Traian.
- Parcarea interzisă pe Bulevardul Basarabilor, până la ora 19.
Circulația pe Transfăgărășan va fi închisă timp de trei ore sâmbătă, 10 septembrie, după cum urmează:
• Între Cârțișoara și Bâlea Lac timp de o oră, cel mai probabil între 13,30 şi 14,30 (în funcție de ora la care ajunge caravana ciclistă la Cârțișoara)
• Între Bâlea Lac și Cetatea Poienari timp de două ore, cel mai probabil între orele 14,30 şi 16,30 (în funcție de ora la care ajunge caravana ciclistă la Bâlea Lac).
„Îi așteptăm pe fanii ciclismului pe traseu, să-i încurajeze pe sportivi și să arate lumii că România este o țară frumoasă și ca peisaj, dar și datorită oamenilor care trăiesc aici”, a transmis Federaţia Română de Ciclism (FRC).
„Anul acesta, în premieră pentru ciclismul românesc, Turul României se va putea vedea în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport.
Așa că localitățile de pe traseul Turului României au șansa de a se pune pe harta turismului internațional, dacă ies să-i încurajeze pe cicliști prin momente inedite.
Și pentru ca aceste momente să nu scape camerelor de luat vederi care însoțesc Turul, îi rugăm pe liderii grupurilor de inițiativă să-și anunțe intențiile cu cel puțin o zi înainte, la adresa de e-mail media@turulromaniei.ro.
În acest fel va fi avertizată și caravana premergătoare plutonului să lase recuzită de încurajare”, a mai informat FRC.
Pentru prima dată în cei patru ani de existenţă a site-ului nostru, anul acesta ne numărăm printre partenerii media ai Turul României la ciclism.
Aşa că, în afară de transmisiunea televizată asigurată în premieră de Eurosport (acelaşi canal TV care transmite cele mai prestigioase competiţii cicliste, cum ar fi La Vuelta, Il Giro sau Turul Franţei), puteţi urmări în direct, live, întreaga competiţie, şi pe pagina noastră de internet, argesulonline.ro, dar şi pe pagina noastră de Facebook.
sursa foto: FRC