Turistul mort azi-noapte, în munţii Făgăraş, un tânăr universitar eminent, doctorand la Piteşti

Date:

Share post:

Vestea tragediei petrecută azi-noapte, în munţii Făgăraş, căreia i-a căzut victimă un turist care se aventurase într-o escaladă nocturnă, a făcut înconjurul ţării. La escaladă participaseră doi alpinişti, ambii experimentaţi, însă, din păcate, doar unul dintre ei a putut fi salvat de cei de la Salvamont Argeş, în cooperare cu colegii lor de la Sibiu.

Alpinistul care a pierit, căzând în gol într-o prăpastie dintre peretele Lespezi şi Câlţun, se numea Mihai Rogojinaru şi era de loc din Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Mihai absolvise Facultatea de Filologie a Universităţii din Piteşti (filiala Râmnicu-Vâlcea, secţia Română-Engleză) şi a urmat cursuri de traducători pentru limba engleză.

Era, de asemenea, înscris la doctorat, tot la Universitatea din Piteşti, unde urma să-şi susţină teza cu o temă legată de memorialistica detenţiei comuniste. A activat şi în mediul organizaţiilor neguvernamentale, fiind coordonator de activităţi la Asociaţia Tinerilor Formatori pentru Promovarea Dezvoltării Rurale.

Mihai Rogojinaru

Marea sa pasiune a fost, însă, muntele. Cel care, în mod tragic, i-a luat viaţa, ca preţ al unei simple greşeli de orientare. „Cei doi (Mihai şi tovarăşul său de ascensiune – n.r.) au coborât pe Hornul Călţunului şi la un moment dat, au făcut dreapta, crezând probabil că au ajuns jos. De fapt, au înaintat pe o brană care i-a dus în perete. Asta a dus la căderea unuia dintre ei…”, au explicat azi, la finele intervenţiei epuizante, care a durat aproximativ 18 ore, cei de la Salvamont Argeş.

sursa foto: Facebook/Mihai Rogojinaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Primarul comunei argeșene Buzoești, fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volan

Ion Tănase, primarul comunei Buzoești, a fost depistat conducând...